Deadpool – supereroul de care aveam nevoie

deadpool-movie-costume-pic-2Nu există niciun oscior de originalitate în povestea din Deadpool, primul film cu supereroi interzis celor sub 15 ani de multă vreme încoace. Cei care au lucrat la film sunt primii care o recunosc, pe genericul care enumeră personajul negativ cu accent britanic, pe cel generat pe calculator, cameo-ul gratuit și prietenul ce funcționează pe post de comic relief. Dar oamenilor din spatele filmului, în frunte cu Ryan Reynolds, în rolul pe care îl urmărește de peste 10 ani, le pasă mai puțin să zguduie din temelii felul în care se spun poveștile supereroilor de cinematograf și mai mult să comenteze pe marginea lor, din interior.

Să nu ne păcălim, asta nu înseamnă că Deadpool, cu toate straturile sale de meta, nu e tot produs de franciză, dar seamănă mai degrabă cu cel care privește jocul titularilor de pe margine, întrebându-se dacă antrenorul îl bagă și pe el să dea un gol – face parte din echipă și este jucătorul preferat al multora, dar n-are loc de vedete.

Mercenar mutant, cu abilități de vindecare și gură mare, Deadpool a navigat universul Marvel în lung și-n lat în cei 25 de ani de la creație,  apărând de-a lungul timpului alături de Avengers, Spiderman și X-Men. Când cei de la Marvel comics și-au vândut drepturile de ecranizare în patru zări în anii ‘90 (pe când filmele cu supereroi erau o oportunitate de afaceri mai puțin viabilă), Deadpool a aterizat la New Line și apoi în ograda celor de la Fox, alături de X-Men. După o scurtă și de tristă amintire apariție în The X-Men Origins: Wolverine, în care realizatorii au găsit de cuviință să îi coasă gura spurcată aceluiași Reynolds, o cohortă de fani dați pe spate de un filmuleț de prezentare scăpat pe net i-a convins pe mai marii de la studiouri să dea undă verde unui film croit pe așteptările lor – ireverențios, amuzant, înțesat cu referințe din cultura pop și dornic mereu să spargă cel de-al patrulea zid.

Deadpool știe că e într-un film și că e jucat de tipul care (regretă că) a fost Green Lantern. Are o relație ambialentă cu X-Men, pe care nu îi are în filmul lui din rațiuni de buget. E la rândul lui confuz din cauza îmbârligăturilor temporale prin care James MacAvoy devine Patrick Stewart. Crede că Liam Neeson nu e un tată prea bun, din moment ce fata sa a trebuit să treacă de trei ori prin clipe de coșmar. E de acord că Ryan Reynolds e chipeș. Și îi place să se atingă. E iritant atunci când vorbește fără oprire (tot timpul), dar nu îi pasă de voi.

Cu un buget mediu după standardele filmelor cu supereroi – ratingul R nu îți cumpără mai mult de două secvențe extinse de acțiune -, Deadpool are ceva special ce suplinește lipsa unui oponent memorabil sau a unei soluții alternative la fata-în-pericol din ultimul act: e făcut de oameni cărora chiar pare să le pese de proiectul la care lucrează și de fanii personajului, de la regizorul Tim Miller la actorul principal și echipa de marketing, care a făcut minuni în efortul de promovare al filmului.

Entuziasmul lor e în fiecare cadru înțesat de referințe (din care multe vor părea obscure în câțiva ani – căci da, Deadpool pare genul de film perisabil în timp) și în plăcerea cu care aruncă cu sânge și înjurături în toate direcțiile, iar asta dă viață unui proiect care poate să cadă lesne în artificial – nu toate glumițele/intențiile își ating ținta, dar l-aș vedea oricum de zece ori la rând înainte să mă ating de X-Menii și Avengerșii anului acesta.

Deadpool intră în cinematografe din 12 februarie. Happy Valentine’s Day.

Etichete: , , , , , ,

Un răspuns la “Deadpool – supereroul de care aveam nevoie”

  1. […] fost Deadpool, o altă prostie aberantă (părerea mea, deși nu am văzut filmul). Despre acesta, scrie destul de laudativ Dragoș Marin pe FilmReporter.ro: ”Cu un buget mediu după standardele filmelor cu supereroi – ratingul R nu îți cumpără mai […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *