La Astericşi noi, acelaşi Obélix – Gérard Depardieu. Cei doi eroi băutori de poţiune magică se întorc pe ecrane pentru partea a patra a seriei de filme bazate pe cele mai populare benzi desenate ale Galiei: Astérix et Obélix: Au Service de Sa Majesté/Astérix & Obélix: În slujba Majestăţii Sale. De această dată, în 3D (unul surprinzător de reuşit), cu subtitlu şi generic bondian, în vizită peste Canalul Mânecii la rivalii istorici.
Filmul e bazat pe două dintre cărţuliile lui René Goscinny şi Albert Uderzo, Astérix în Britania şi Astérix şi normanzii, dintre care prima constituie inspiraţia pentru scheletul poveştii, cu care a doua e amestecată destul de stângace – partea cu normanzii debarcaţi în căutarea fricii nu duce nicăieri, însă constituie principala sursă de comedie.
Invazia lui Cezar (de această dată Fabrice Luchini) în Britania cauzează panică – moderată, căci un gentleman nu fuge niciodată –, iar regina (Catherine Deneuve!) apelează la licoarea salvatoare, produsă într-un sătuc din Galia. Astérix şi Obélix sunt bravii care însoţesc butoiul la Londinium, dar drumul nu e lipsit de primejdii.
Ca şi în cazul predecesoarelor sale şi (în mai mică măsură) sursa desenată, umorul din Astérix & Obélix: În slujba Majestăţii Sale trăieşte din anacronisme mai mult sau mai puţin inspirate, dar servite din plin: codul vestimentar de pe Tamisa e rupt din paginile unei reviste de modă din anii ‘60, Cezar face vizite la psiholog, răpus de mania grandorii, pe străzile oraşului se plimbă double-deckers trase de cai, iar senatul roman face un audit al cheltuielilor exagerate.
Cu impact variabil sunt şi stereotipurile la adresa poporului britanic, de o xenofobie mai degrabă cuminte: neam de oameni manieraţi (care vorbesc franceza cu accent englezesc), rigizi, plictisitori, care se opresc din treabă la ora cinci ca să îşi bea „apa fiartă”, în antiteză cu galii care miros urât şi se poartă ca nişte sălbatici.
De la Misiunea Cleopatra (episodul cel mai reuşit) încoace, realizatorii au înserat din ce în ce mai multe referinţe care să fie înţelese de alte pieţe decât cea europeană, într-un efort de a face filmul cât mai vandabil – coloana sonoră din Shrek, armata căzând încet de pe stâncă din 300, replica cea mai citată din Star Wars sunt momente care stârnesc zâmbetul, dar diluează mult din aroma locală.
Valoric pe locul trei din patru (Astérix la Jocurile Olimpice e o experienţă crâncenă), Astérix & Obélix: În slujba Majestăţii Sale e inofensiv şi vizionabil, fără să rupă gura târgului. Priviţi-l măcar pentru Dany Boon, în rol de barbar normand, bând „ceai” după toate regulile de etichetă…