Batman, Superman și apusul rațiunii

download

În permanenta căutare a studiourilor hollywoodiene de a aduce ceva nou fără a schimba de fapt nimic, anul acesta a venit rândul filmelor și serialelor cu supereroi puși să își dea unul altuia pumni în gură înainte să treacă la lucruri mai importante – într-o continuare inevitabilă ce va apărea în următorii doi ani. Așa se face că în această primăvară avem parte de Daredevil vs Punisher (mult mai puțin interesant decât se anunța), Batman V Superman: Dawn of Justice (exact ce promitea din trailerul din care miroși disperarea oamenilor de marketing, bombastic și plin de spoilere) și de Captain America: Civil War – despre care cei care au lucrat la el se jură că e minunat, dar care a livrat până acum frânturi de acțiune anostă ce pare filmată în parcări aflate în construcție. Și pe Spiderman.

Problema pe care o au atât Daredevil cât și Batman V Superman e că, paradoxal, sunt lipsite de miză – filme care, în teorie, ar trebui să zguduie din temelii dinamica dintre personaje îndrăgite și să polarizeze publicul, nu fac decât să cadă pradă propriei capcane: firește că întrebări ca „cine va câștiga” sau „cu cine ții” nu-și au rostul; presiunea pe care o au filmele astea să facă bani (undeva la 800 de milioane de dolari doar ca să iasă pe zero) e prea mare să își permită să bage unul dintre protagoniști în spital cu fractură sau, Doamne ferește, să își lase supereroii la final dușmani de moarte. Așa că, parafrazând motto-ul unei alte partide încheiate indecis (Alien vs. Predator), „whoever wins, we lose”.

Cei de la Warner și DC Comics au decis că își doresc și ei un univers cinematografic în care eroii DC Comics să coexiste, pe modelul celor de la Marvel, așa că au zis să îl ancoreze în Man of Steel, film care a mai luat odată la mână povestea lui Superman, trecut prin filtrul lui Zack Snyder (ce presupune adesea bărbați făcând chestii bărbătești, în slow-motion, înconjurați de haos și distrugere).

Rețeta e aparent simplă și aducătoare de succes: se ia Superman (Henry Cavill, țeapăn), așa cum fusese lăsat la finalul lui Man of Steel (atotputernic, dar plin de îndoieli privind propria menire și controversat), se adaugă Batman (Ben Affleck, decent în rol) și Gotham-ul (poziționat de data aceasta vizavi de Metropolis, cam cum e Galați față de Brăila) și se așteaptă focurile de artificii.

Dar lucrurile nu sunt niciodată atât de ușoare, atunci când: a) simți nevoia să pregătești lumea pentru Justice League, așa că o arunci și pe Wonder Woman în arenă (cu fiecare apariție însoțită de propria coloană sonoră, ca-n Xena), îi arăți în fugă și pe Aquaman și The Flash pentru a-i face nerăbdători (crezi tu) pe fani, presari prin scenariu tot felul de personaje secundare sau linii narative (unele sub formă de viziuni post-apocaliptice!) care nu duc nicăieri, și b) ești producător, ai băgat deja bani mulți, și crezi (eronat) că o confruntare între cei mai populari supereroi americani nu e suficientă pentru spectatori, atunci când nu îți permiți un deznodământ ca lumea.

OK, poate ai nevoie de Lex Luthor (Jesse Eisenberg, cabotin dar relativ distractiv) să îi asmuți pe cei doi unul împotriva celuilalt, dar nu și de duzina de personaje (multe explodate laolaltă în aceeași scenă) și nici de Doomsday, redus aici la personalitatea și carisma unui homunculus/golem/față-de-lut plămâdit din rămășițele generalului Zod, cu tehnologie kryptoniană. Nu mă întrebați.

Toată această aglomerare și dezordine scenaristică ar fi poate mai suportabilă dacă totul n-ar fi atât de al naibii de serios. Propensiunea lui Snyder pentru momente IMPORTANTE, împreună cu iconografia christică în care îl îmbracă pe Superman atârnă ca o piatră de moară, iar singurele mostre de umor sunt involuntare – vezi montajul gen Rocky, în care Bruce Wayne se antrenează trăgând de fiare și cauciucuri de camion ca să fie în formă când se bate cu Superman (!).

Iar când vine momentul înfruntării din titlu, după două ore de film, Batman aruncă, inițial, cu fumigene obișnuite. În fine, actul al treilea, o interminabilă monstruozitate de explozii generate pe calculator, aduce o secvență în care guvernul SUA lansează o rachetă atomică și o detonează în aproximativ 30 de secunde de la luarea deciziei. Dar nu-i nimic, explozia a avut loc la mare înălțime; în plus, suntem asigurați că locul bătăliei e nepopulat așa că de data asta putem răsufla ușurați – nu mai avem atâtea victime colaterale.

Batman V Superman: Dawn of Justice e un film interminabil, urât, poticnit și lipsit de momente de inspirație. Iar dacă cei de la Warner și DC nu învață nimic din reacția pe care sunt sigur că o vor avea fanii, atunci nu văd cum ar putea să continue neperturbați să scoată Justice League-uri pe bandă rulantă, cu Zack Snyder la cârmă. Filmele astea înghit prea mulți bani să își permită să fie atât de proaste.

Etichete: , , , , , , , , ,

Un răspuns la “Batman, Superman și apusul rațiunii”

  1. […] un ton și mai critic se plasează Dragoș Marin pe FilmReporter.ro, care încheie articolul său astfel: ”Batman V Superman: Dawn of Justice e un film interminabil, […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *