Nu ştiu ce mănâncă actorii ruşi la mic dejun (o variantă ar fi jar dat pe gât cu votcă), dar nu duc lipsă de putere de convingere, care îţi cară filmul în spate chiar şi atunci când şchiopătează. E şi cazul lui Yury Bykov – imaginaţi-vă un Dragoş Bucur, dar supravieţuind în taigaua siberiană cu un polonic şi o scobitoare – care se regizează singur în The Major/Maiorul, un thriller electrizant cu interpretări de excepţie şi cel puţin o oră de veritabil suspans, care a câştigat anul acesta trofeul Anonimul.
Sergei (Denis Shvedov) goneşte cu maşina pe un drum îngheţat al Rusiei provinciale, către maternitatea unde îi naşte soţia. Călătoria îi este întreruptă atunci când, în mijlocul pustietăţii, accidentează mortal un copil ce mergea cu mama sa pe margine. O fi el vinovat cât cuprinde, dar Sergei e şi adjunctul şefului poliţiei din localitate (un personaj sinistru mai apropiat de un cap al crimei organizate), aşa că poliţistul Kroshunov (Bykov) va face tot ce îi va sta în putinţă să îşi scoată basma curată colegul.
Ceea ce începe ca o dramă strânsă şi tensionată (mare parte din primul act are loc pe şosea, la locul accidentului) se transformă într-o urmărire pe viaţă şi mai ales pe moarte, între două tabere care nu erau deloc evidente la început. Vorba unuia dintre aghiotanţii poliţiei (care aminteşte de o replică din Rambo), „când suntem împinşi dincolo de limită, ne transformăm toţi în nişte bestii”.
Iarna rusească şi oraşele decrepite, înţepenite între ruinele industriei unui U.R.S.S demult apus, sunt fundalul perfect pentru o poveste care aruncă în discuţie probleme grave ale societăţii ruseşti – corupţie, izolare, sărăcie. Culorile desaturate ale imaginii şi urgenţa montajului lucrează la atmosfera de sfârşit de lume din care lipseşte orice speranţă de happy-end (oricum, nu e ca şi cum ar fi cineva care l-ar merita).
Aflat abia la al doilea film, regizorul intră bine în poveste şi pune la cale câteva scene de mare impact (vezi secvenţa în care Kroshunov o forţează pe mama copilului să semneze declaraţia). Sunt câteva răsturnări de situaţie şi momente ce forţează credibilitatea care ţin filmul la oarece distanţă de ceea ce ar fi putut fi (un clasic cult instantaneu), dar chiar şi aşa livrează mai mult suspans decât cel la care producţiile hollywoodiene doar visează.
Ca şi construcţie, filmul lui Bykov e mai aproape de Alexei Balabanov (regizorul percutantului Cargo 200) decât de discipoli ai lui Tarkovski, ca Popogrebskiy (How I Ended This Summer, alt film ancorat de antagonişti puternici). Mai sfios decât primul în ceea ce priveşte reprezentarea grafică a violenţei şi mult mai alert în bifarea punctelor pe care pivotează scenariul decât al doilea, The Major găseşte însă mai uşor calea către un public larg. Dacă va fi distribuit şi la noi, e foarte posibil să şi-l găsească şi aici.
