TIFF (2): Iubiri și calvaruri

0
342

Fuoristrada still

Nu sunt genul completist, care să epuizeze toate propunerile unei secțiuni dintr-un festival, pentru a trage mai apoi concluziile. Așa că într-a doua mea zi la TIFF am sărit de la una la alta, ocolind competiția oficială, din rațiuni de conflicte de programare sau comoditate proprie. Am început cu Fuoristrada/Un alt drum, proiectat în cadrul programului paralel Ce se întâmplă, documentarule?și nu am regretat.

„Dacă s-au înțeles înainte cu Pino, de ce nu s-ar înțelege și cu Beatrice?” se întreabă, în legătură cu clienții săi, un mecanic auto italian care decide într-o zi să își facă tratamente hormonale și să-și schimbe radical garderoba. Spre surprinderea tuturor celor care îi admirau mândrețea de mustață, Pino renunță la viața de bărbat (nu și la sexul care „face parte din el”) și se îndrăgostește de Mariana (pe numele ei întreg Mărioara Dadiloveanu), o româncă emigrată în Italia care avea grijă de mama lui. Primarul din localitate e forțat de lege să îi căsătorească pe cei doi (în continuare bărbat și femeie în acte), iar Mariana își aduce în Italia și fiul lăsat în România.

Acest cuplu colorat, larger than life și de o spontaneitate (sper) neexersată, e material ideal pentru un documentar amuzant și atașant, care nu se bazează pe capete vorbitoare, ci pe imagini din arhiva personală a familiei și pe observarea unor momente de viață aparent banale, dar revelatoare pentru viața personajelor sale.

Secvențe ca cea în care Beatrice îi cântă „Ritornerò in ginocchio da te” în chip de serenadă Marianei, sau cea în care mama Beatricei îi povestește băiatului Marianei despre regretul de a nu fi avut o fată, te ajută să treci cu vederea faptul că regizoarea Elisa Amoruso nu pune niciodată la îndoială natura devotamentului Marianei pentru Pino/Beatrice (avea nevoie de cetățenie? Era singura scăpare pentru fiul ei?) și trece ușor peste informația că Pino/Beatrice e înstrăinat de fiica sa dintr-o căsnicie anterioară. Ce vedem în schimb e o poveste de dragoste tandră, frumos articulată, și cu totul excepțională. Cam visul oricărui documentarist în căutare de subiecte.

Film Set - 'Love Is Strange'

Prejudecăți

Tot despre un cuplu care are de luptat cu prejudecățile societății în care trăiește e vorba și în Love Is Strange al lui Ira Sachs (Keep The Lights On), regizor care, ca și Xavier Dolan, își explorează propria sexualitate în filmele sale, cu rezultate dintre cele mai revelatoare.

Ben (John Lithhow, în rolul carierei) și George (Alfred Molina) își oficializează în sfărșit relația, după 39 de ani de când sunt împreună, de îndată ce căsătoriile între persoanele de același sex sunt legalizate la New York. Un act care se vrea eliberator se dovedește însă în curând a fi păgubos pentru carierele și viața de cuplu a celor doi: George e dat afară de la colegiul catolic la care predă muzică, și cei doi nu își mai pot întreține stilul de viață și apartamentul șic din buricul târgului.

Umorul și ochiul fin al lui Sachs în observarea relațiilor familiale salvează o poveste în cheie minoră, de altfel cu puține momente insolite. Iar dialogul, care curge inspirat, cu rezonabilă naturalețe, și personajele cu dozele lor mai mari sau mai mici de nevrotism, amintesc de Woody Allen.

Calvary, Sundance Film Festival 2014

Calvary/Calvarul era unul dintre filmele cele mai așteptate de mine la TIFF, pentru că sunt puține lucruri mai sigure pe lumea asta ca talentul moștenit de frații McDonagh. Martin (In Bruges, Seven Psychopaths) și John Michael (The Guard) n-au făcut niciodată un film care să fie altfel decât delicios, mai ales dacă îl are și pe Brendan Gleeson în distribuție.

„Ce lucruri auzi la spovedanie zilele astea!”, îi spune un coleg părintelui James (Gleeson). Afirmația e cu atât mai validă pentru protagonistul lui Calvary, căruia un enoriaș îi mărturisește la spovedanie că a fost abuzat de mic și că se va răzbuna pe Biserică omorând, peste o săptămână, un preot bun și nevinovat– pe însuși cel căruia i se confesează.

La foc mai mic decât The Guard, Calvary are ceva din fatalismul unui western (omul care așteaptă să își întâlnească sfârșitul anunțat) și împarte similarități cu Diary of a Country Priest (McDonagh îl citează explicit pe Bresson drept influență), alt film în care preotul unei comunități rurale nu este cel mai popular om din sat.

Ca și construcție, e un whodunnit în oglindă – James e singurul care știe cine îl va căuta duminica viitoare cu un pistol în mână, în timp ce spectatorul trebuie să se descurce ghicind cine ar putea fi, din galeria de suspecți de serviciu – printre care un tânăr frustrat că nu are succes la fete, un doctor cinic (Aidam Gillen), un băiat de închiriat, un măcelar iute de mânie (Chris O’Dowd), și un bogătaș blazat care nu are pe ce să dea banii (Dylan Moran).

N-ar fi un McDonagh veritabil dacă nu ar avea umor în diverse nuanțe de negru. Scenariile lui John Michael, autodidact care a învățat meserie uitându-se la filme, sunt ceva mai colțuroase decât ale fratelui său Martin, dar au în comun replicile savuroase – care vin în rafale, chiar și atunci când subiectul este cât se poate de sobru -, și personajele pitorești. Pe mâinile altcuiva, Calvary s-ar sufoca în predici și dezbateri despre credință, vină și iertare, dar McDonagh manevrează excelent dialogul, care îl „scoate” când filmul s-ar găsi în pericol.

Și încă un lucru. Spre deosebire de Martin, John Michael are curajul să omoare câinele și o face cu mâna lui. Niciunul dintre personajele sale nu pare să se facă vinovat de crimă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here