„Kira Kiralina”, varianta lui Dan Pița

1
1658

Kira-Kiralina

Prima și cea mai mare dilemă a filmului lui Dan Pița, Kira Kiralina, o adaptare liberă după proza lui Panait Istrati, e dacă Rotarul (Mircea Rusu), soțul Kirei (Iulia Dumitru), își bate nevasta pentru că îl înșală, sau dacă femeia recurge la companie străină pentru că e sătulă de loviturile sale. E o diferență destul de mare de nuanță între cele două variante, dar răspunsul nu preocupă pe nimeni.

După 30 de minute în care contabilizăm trei tentative/preludii de viol, câteva petreceri dezlănțuite cu muzicanți greci, raci fierți, candelabre și variațiuni pe tema „Fir-ați ai dreacu’ de curve ordinare”, Kira își ia lumea în cap. Cel puțin până în pădurea din preajma casei, împreună cu fiica sa Kiralina (Iulia Cârstea), pe care trebuie să o mărite urgent, dar nu cu oricine, și cu fiul său Dragomir, pe care mama îl sfătuiește în repetate rânduri să fie „om cu suflet”.

Dar stați, că distracția de-abia acum începe. În pădure, mama le spune copiilor „nu priviți în urma mea” (!) și îi lasă pe mâinile fraților săi, doi hoți de cai – bodegarul Ilie (Florin Zamfirescu), executantul unei morți prelungi și pline de duh pentru care merită să stați până la sfârșit (altfel sunteți în pericol să pierdeți cugetări ca „deșertăciune e totul, și goană după vânt”), și Cosma (Constantin Florescu), personaj cu replici senzaționale, degrabă vărsătoriu de sânge vinovat care, din păcate, dă colțul nepermis de repede. Și iată că v-am povestit aproape tot filmul, ca să nu vă osteniți, deși zău că merită, mai ales dacă aveți plăceri sadice.

Kira2

Inițial, voiam să nu vă spun nimic nici despre voice-over-ul inutil al lui Dragomir (Corneliu Ulici), livresc și țeapăn, care dă filmului o patină de Sergiu Nicolaescu târziu, post-Orient Express (vezi și reprizele de împușcături jucate și montate bătrânește, ca scoase din Supraviețuitorul), și nici despre un personaj apropiat de cum ar fi arătat un Irinel Columbeanu fin de siècle, între sinistru – cum îl vedem noi – și fascinant – cum îl percep, inexplicabil, personajele („Culoarea asta îți dă un aer de cadână”). Dar, dat fiind că există riscul să nu vreți să vedeți filmul acesta, a trebuit să consemnez și asta.

Nimeni nu știe să facă film de epocă în România (poate Jude și Puiu mă vor contrazice), și mai e și scump pe deasupra, dar CNC-ul găsește totuși bani să finanțeze astfel de proiecte vanitoase și goale pe dinăuntru, la care directorii noștri  de imagine competenți și scenografii muncesc cu spor – încărcând prea tare cadrul, în unele momente -, pentru ca produsul finit să cadă spectaculos în nas pe mâna unui scenariu (de Ioan Grigorescu și Dan Pița) care ar fi trebuit să fie evident o idee proastă, încă de la primele variante.

Cu puțin noroc, Kira Kiralina va rămâne măcar pe lista must-see-urilor la care ne vom înghesui peste câțiva ani pe posturile românești de televiziune, dornici să auzim încă o dată replici nemuritoare ca „răzbunați doi orfani și mă voi face roaba voastră”, și rime de tipul „Kiră Kiralină, pui de curviștină”. Keep your fingers crossed.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here