Dracula Film Festival (1). Bântuiți, posedați și înșelați

0
335

at-the-devils-door-film

E o inițiativă curajoasă să organizezi un festival cu filme de gen, care face puține concesii cinematografului mainstream, într-un oraș de provincie. Dar iată că Festivalul de Film Horror și Fantastic Dracula a trecut cu bine de hopul primei ediții din 2013, propunând anul acesta o selecție eclectică de filme noi de lung și scurtmetraj, retrospective și aniversări ale unor filme esențiale.

După ce avanpremiera românească a lui Dracula Untold – cea mai recentă încercare de a aduce în fața unui public nou ce înțelege Hollywood-ul din Vlad Țepeș -, a umplut Teatrul Sică Alexandrescu din Brașov, festivalul a continuat în forță joi, cu primele trei filme din competiția de lungmetraj.

At The Devil’s Door/La poarta Diavolului (Nicholas McCarthy) e aproape un all-in-one: avem casă bântuită, o leapșă a posedaților, copilul diabolic și pactul faustic. McCarthy reușește să combine toate astea schimbând protagonista cam o dată la jumătate oră și sacrificând bună parte din coerență. Cu riscul de a provoca confuzie, filmul curge pe mai multe planuri temporale care converg, de obicei, cu ocazia unei morți ce implică suspendarea posedatei în aer.

Groaza și șocul derivă din jump scares bine temporizate și destul de onest câștigate, ce au la bază convenția că personajele vor căuta întotdeauna să vadă ce se ascunde în dulap și să se ducă atunci când o voce sinistră le șoptește un cald și sincer „vino la mine”. De încălzire, a mers și asta.

Mult mai bine articulat și mai brutal fost cel de-al doilea (și cel mai bun) film al serii, Aux yeux des vivants/Printre cei vii, de la cuplul de regizori foarte creativi când vine vorba de aplicarea durerii, răspunzător pentru À l’intérieur și Livide – Alexandre Bustillo și Julien Maury. Că francezii îi bat la fund pe americani  cu propriile arme, în ceea ce privește filmele de groază, e un lucru pe care lumea a început să-l accepte, iar acest ultim exemplu nu face excepție.

O femeie însărcinată își lovește soțul cu o bâtă în cap, apoi se repede să își omoare copilul mutant (pe motiv de război, mutații și gaze toxice). Iar filmul începe de-abia dup-aia. Trei băieți aflați la vârsta de școală generală chiulesc de la ore pentru a se juca într-un fost studio de film, astăzi părăsit.

Într-un decor convenabil atât pentru personaje (copiii se simt ca-n Țara Minunilor), cât și pentru realizatori, pentru că le permite să schimbe rapid peisajul de la pivniță la magazin dezafectat de haine din care au rămas doar manechinele, copiii găsesc o femeie luată prizonier de un albinos spân, cu organe genitale deficitare. Doar că imaginația bogată nu îi face să pară credibili în ochii adulților și vor trebui să se apere cum pot de pericolul ce îi paște – un house invasion în serie, din care scapă numai cine are noroc.

Undeva între The Hills Have Eyes și Stand By Me (după cum remarca și Cristi Mărculescu în introducere), Aux yeux des vivants e foarte direct în transmiterea mesajelor umaniste („nu chiuliți!”, „meseria de dădacă e periculoasă”) și anti-război (care naște monștri). Horror cu ceva de spus și tălpi în gură de băgat.

Vin tare din urmă și irlandezii. The Canal mixează sunete care mai de care mai înfricoșătoare pe imagini tulburătoare, cu scopul declarat de a te face să tresari în scaun. Totul sub pretextul unei incursiuni în psihicul unui criminal  care trăiește cu iluzia nevinovăției – iar acesta nu-i un spoiler pentru finalul pe care îl aștepta toată lumea.

David, angajat la Arhiva Națională de Filme, află întâmplător că locuința în care se mutase cu familia sa cu cinci ani înainte fusese, în 1902, scena unei crime șocante. Pe fondul tulburărilor pe care David le suferă după aflarea acestei informații – fantome, pereți crăpați și zgomote foarte sinistre, protagonistul află că soția sa îl înșală.

Și aici copilul e pionul principal – bagă un preadolescent în filmul tău și îi vei înzeci miza -, în timp ce soțul e suspectul numărul unu. Pentru că mereu soțul e de vină. De fiecare dată. Cu condiția să fie proiectat în prezența unui sistem audio de înaltă fidelitate,  The Canal  e generos cu cei în căutarea unor senzații tari și primește puncte bonus pentru că ne face cunoștință cu Hannah Hoekstra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here