Șapte filme vor concura în acest an pentru trofeul Bucureşti IFF (15 – 21 aprilie), toate prezentate în premieră în România, în proiecţii full HD sau 35mm. Directorul artistic al festivalului este criticul de film Andrei Creţulescu.
Iată cele șapte filme, în prezentarea organizatorilor:
Blancanieves / Albă ca Zăpada este o reinterpretare a basmului clasic, cu acțiunea plasată în lumea toreadorilor din Sevilla anilor ’20. Filmat în alb/negru și fără dialoguri, filmul lui Pablo Berger continuă cumva experimentul The Artist, dar alege să omagieze cinema-ul european de început de secol XX, cu accent pe expresionismul german. Prezentat în mai toate festivalurile de film ale anului trecut, Blancanieves a câștigat 9 premii Goya și a fost propunerea Spaniei la Oscarul pentru film străin.
Compliance/ Supunere reprezintă tot ce are mai provocator cinema-ul actual – filmul lui Craig Zobel, reprezentant de marcă al noului val de regizori americani independenți, este, fără doar și poate, filmul șoc al acestei ediții a festivalului și e bazat pe fapte pe cât de incredibile, pe atât de reale: ca urmare a unui apel telefonic, șefa unui fast food începe să interogheze o angajată, consecințele demersului ei fiind de-a dreptul siderante. Compliance a fost lansat la Sundance și a avut premiera europeană la Locarno.
Epilogue / Epilog, al israelianului Amir Manor, a fost descris de critică drept „un Amour mai puțin disperat”. Pornind oarecum de la aceeași întrebare ca Haneke – ce se întâmplă la bătrânețe cu cuplurile de o viață? –, Manor își invită protagoniștii într-o călătorie prin Tel Aviv, călătorie menită a sublinia diferențele ireconciliabile între generații, dar și a reîntări o relație care, poate, a obosit. Filmul a făcut turul festivalurilor europene de profil, totul culminând la Salonic, unde a primit nu mai puțin de 5 trofee.
Love Building, mult-așteptatul debut în regie al unuia dintre cei mai prolifici regizori de scurtmetraje din România, Iulia Rugină, este un proiect 100% independent în care 14 cupluri tinere au la dispoziție șapte zile pentru a-și repara poveștile de dragoste. Cei trei protagoniști ai filmului – totodată și producători – sunt Dorian Boguță, Dragoș Bucur și Alexandru Papadopol, acesta din urmă, aflat la primul său rol principal în cinema de la Occident (2002) încoace.
Sightseers / Excursioniștii, al britanicului Ben Wheatley („responsabil” pentru una dintre cele mai șocante producții din 2011, Kill List), e genul de film la care râzi ca să-ți ascunzi tremuratul – un cuplu banal se transformă într-un Bonnie și Clyde de mâna a doua, în timp ce vacanța lor prin Anglia rurală se îmbibă de sânge. Adorat la Sitges, filmul a câștigat premiul pentru Cea mai bună actriță (Alice Lowe) și cel pentru Cel mai bun scenariu (scris de Lowe împrenă cu co-protagonistul Steve Oram).
The Color of the Chameleon / Culoarea cameleonului, o parabolă ultra-stilizată despre mecanismele puterii totalitare – un tânăr ambițios recrutează un grup de intelectuali cu scopul de a-i face să se spioneze reciproc –, reprezintă ambițiosul debut în regie al bulgarului Emil Christov, apreciat director de imagine din a cărui filmografie fac parte titluri precum Tuvalu, The World Is Big and Salvation Lurks Around the Corner sau Zift.
Wrong / Greșit, continuarea fără legătură directă dar absolut firească a fenomenului numit Rubber (2010) aka filmul cu anvelopa ucigașă, reprezintă tentativa inclasabilului regizor canadian Quentin Dupieux, aka Mr. Oizo, de a face cinema „mainstream” pornind de la o premisă relativ banală – într-o dimineață, protagonistul observă că i-a dispărut câinele – și continuând într-o direcție dificil de descris în cuvinte…
Cea de-a 9-a ediție a Festivalului Internațional de Film București, va avea loc în perioada 15-21 aprilie, la Cinema Studio, NCRR – Studioul Horia Bernea și sala Elvira Popescu.