David Cronenberg nu se-mpacă deloc bine cu sistemul. În cei 40 de ani de carieră, a orbitat undeva la marginea sistemului solar al Hollywood-ului, făcând puține concesii mainstream-ului. Până la A History of Violence (2005), un film convențional raportat la reputația sa, mai regizase o singură producție care să fi străpuns cu adevărat din nișa în care se simte atât de confortabil – influentul The Fly (1986), povestea unei transformări kafkiene care poartă amprenta de neconfundat a creatorului său.

În ultimii ani a dat-o serios în bară cu anostul A Dangerous Method (2011), pentru a reveni în forță cu Cosmopolis, ecranizare după Don DeLillo care i-a polarizat fanii și i-a oferit lumii un actor pe care nu știa că îl are – pe Robert Pattinson. Pe același (fost) R-Patz l-a sunat doi ani mai târziu, când a avut nevoie de cineva care să joace rolul unui actoraș aspirant ce face pe șoferul de limuzină în Maps to the Stars/ Hărți către stele, o satiră mușcătoare la adresa Cetății Filmului.

Nimeni nu scapă neatins din tirada lui Cronenberg și a scenaristului Bruce Wagner: scientologi convertiți „just as a career move”, budiști închipuiți, vorbitori motivaționali, copii-actori, dive veștejite. Nu există nuanțe de gri; toți, fără excepție, sunt oameni îngrozitori care trăiesc într-o lume alimentată de pastile și aparențe.

Glam-ul Havanei (Julianne Moore, premiu de interpretare la Cannes) e doar o fațadă – Cronenberg îi lipește un interviu televizat, la patru ace, de un cadru în care actrița stă pe budă. Benjie (Evan Bird) și Agatha (Mia Wasikowska, într-un rol apropiat de cel din Stoker) trag ponoasele unei eredități bolnăvicioase – una dintre temele recurente ale filmografiei regizorului. Stafford Weiss (John Cusack) se umple de bani pe seama ședințelor de terapie neconvenționale pe care le oferă starurilor în căutarea unui iluzoriu echilibru mental.

Peste toate aceste povești interconectate – pentru că toți se cunosc între ei la Hollywood, prin intermediul agenților și psihoterapeuților – e așezată o poleială de soap-opera care-i dă filmului un aer de văr cinic și depravat al lui Melrose Place. Viețile celor bogați și celebri emană aceeași superficialitate, iar dramele își au originea în același egoism supradimensionat. Vorba Havanei – [Actorii] sunt cei mai răi. Trebuie să te bați cu ei pentru un loc în fața oglinzii în fiecare dimineață. Prin urmare, există riscul să vi se pară că filmul este la fel de gol pe dinăuntru ca personajele sale.

Maps to the Stars duce mai departe tendințele recente ale lui Cronenberg de a-și simplifica și curăța de înflorituri stilul, cu încadraturi simple și secvențe filmate în plan-contraplan. Cinema simplu și auster, de maximă eficiență, care nu atrage atenția asupra sa – regizorul spunea într-un interviu recent că nu mai are nevoie de mai mult de una-două duble, ceea ce face și mai impresionant overacting-ul lui Julianne Moore.

Dacă vă plac scrierile lui Bret Easton Ellis și Cronenberg în variantă (totuși) light, Maps to the Stars e pentru voi. Dacă vreți să empatizați cu personaje de care să vă pese, priviți în altă parte.

***

Filmul a fost proiectat, în premieră, la festivalul Les Films de Cannes a Bucarest, și rulează în cinematografe din 31 octombrie, distribuit de Independența Film.