“The dead are alive”, sunt cuvintele dactilografiate pe ecran in primul cadru din Spectre, cel de-al 24-lea Bond canonic și al patrulea cu Daniel Craig. O afirmație care prefigurează nu numai El  Día de Muertos din Mexico City din spectaculoasa secvență pre-generic, ci și preocuparea acestui capitol al Aventurilor Venerabilului Spion să lege ițele lăsate desfăcute de la Casino Royale încoace cu o fundiță cât mai bine strânsă de fir roșu.

Ca (ceea ce sper să fie, având în vedere felul în care e construit) ultim film din era Craig, Spectre face o treabă bună în a combina elementele serializate (e o continuare directă la Skyfall, împarte un personaj negativ cu Casino Royale și Quantum of Solace, are chiar și un simulacru de traseu emoțional pentru protagonist pe parcursul celor nouă ani de când e blond și jucat de Craig) cu locurile comune ale celei mai longevive francize din cinematografie. Din acest din urmă punct de vedere,  Spectre se apropie cel mai mult de șablonul “vizită la M – vizită la Q – misiune – fată Bond – villain cu bârlog extravagant – explozii – the end”, ceea ce poate constitui un motiv de bucurie pentru fanii seriei cărora le era dor de Bond-urile campy din perioada Roger Moore sau Pierce Brosnan târzie.

Sam Mendes se întoarce la cârmă după ce livrase Bond-ul cu cele mai mari încasări din istorie (peste un miliard de dolari), de această dată fără directorul de imagine Roger Deakins – de departe cel mai mare atu al lui Skyfall. În schimb, recurge la serviciile lui Hoyte van Hoytema (Let The Right One In, Tinker, Tailor, Soldier, Spy) și la soluția de a filma pe 35 de mm, pentru a se apropia cât mai mult, conform spuselor sale, de atmosfera și romantismul filmelor Bond clasice.

După cum era de așteptat, Spectre e un tur de forță din punct de vedere tehnic, de la tracking shot-ul din Mexico City până la urmărirea cu mașinile printr-o Romă pustie, cu multe momente de fler vizual – vezi vizita nocturnă a lui Bond acasă la văduva unui mafiot. Dar, ca și The Dark Knight Rises înaintea lui, sfârșește prin a fi un blockbuster anti-climactic și supradimensionat (148 de minute lungi), care încearcă prea multe lucruri, cu frecvente ruperi de ritm care pierd pe drum senzația de uluire pe care îl are franciza rivală Mission: Impossible .

Problemele pleacă, în primul rând, de la scenariul scris și rescris la patru mâini: personajul negativ, Franz Oberhauser (interpretat la limita cabotinului de Christoph Waltz), despre care se zvonea înainte de lansare că ar fi un alter-ego al lui Ernst Stavro Blofeld –cel mai iconic oponent al lui 007 din perioada Connery, făcut celebru în cultura pop de Dr. Evil -, e introdus bine în poveste dar ratat undeva pe la sfârșitul actului al doilea pentru că nimeni nu pare să fi fost în stare să facă ceva interesant cu el. Un întreg fir narativ secundar, care mănâncă cel puțin 20 de minute din film, pune în discuție relevanța programului 00 și încearcă să dea ceva context geopolitic – de care filmele din seria Bond nu au avut niciodată nevoie – , dar nu reușește decât să umfle durata totală și să introducă niște personaje care să îi țină pe M și Q ocupați. Iar mâna dreaptă a lui Oberhauser, Hinx, e jucată de un Dave Bautista din care cineva a aspirat orice urmă din carisma lui Drax The Destroyer.

Dar în două ore și jumătate e mult loc și pentru lucruri bune. Ralph Fiennes s-a născut să îl joace pe M și speranța unui film centrat pe personajul lui moare ultima. Dacă Liam Neeson a putut, de ce nu și Fiennes? Fetele Bond, Bellucci, Naomie Harris și Léa Seydoux, vin cu personalitatea și carisma de acasă și atunci când scenariul le trădează. O călătorie cu trenul e un omagiu perfect adus Bond-ului meu preferat, From Russia With Love.

Într-o perioadă în care James Bond, Jason Bourne (care se întoarce în 2016) și Ethan Hunt se întrec pentru supremație, Bond e cel care iese mereu în față când vine vorba de încasări. Creativ însă, e cel care are cea mai mare nevoie de o schimbare, iar Craig pare cu adevărat sătul. Capitalul de entuziasm adunat încă de la Casino Royale mi s-a terminat ieri și cred că e nevoie „de un șoc la echipă”.

Spectre intră în cinematografe de pe 6 noiembrie, distribuit de Forum Film.