„300: Rise of an Empire”

1
249

300-fallen_01

Momentul în care am realizat că 300: Rise of an Empire/300: Ascensiunea unui imperiu e una dintre cele mai bune comedii ale anului a venit pe la minutul zece. Într-o secvenţă extinsă de flashback (de care atât filmul de faţă cât şi romanele grafice ale lui Frank Miller, din care se inspiră, sunt pline), Xerxes, fiul regelui Darius al Persiei, intră într-o apă magică (aşa sunt toate apele din peşteri) arătând ca Rodrigo Santoro şi iese de acolo mai înalt, foarte epilat, purtând doar boxeri şi lanţuri de aur. Ăsta da origin story executat ca la carte!

300: Rise of an Empire vine la şapte ani după ce predecesorul său, 300, a făcut din Gerard Butler (de bine, de rău) un star, a strâns o grămadă de bani din încasări şi a dat naştere la o puzderie de imitatori (între care Spartacus) ai esteticii agresiv-bombastice a lui Zack Snyder (înlocuit aici de Noam Murro) – ralantí, ecran verde, sânge digital şi imagini desaturate -, iar Internetul s-a umplut de meme cu Leonida zbierând „Tonight we dine in Hell” şi „This is Sparta!”.

Imediat, devine evident că Rise of an Empire se dă de trei ori peste cap încercând să se lege cât mai strâns de 300 şi să îşi justifice, la tot pasul, existenţa. Nominal un sidequel, a cărui acţiune se petrece în aceeaşi axă temporală cu bătălia celor 300 spartani (cam ce au încercat să facă şi cu The Bourne Legacy), încearcă să aducă înapoi cât mai multe dintre (toate?) personajele rămase în viaţă/actorii care au acceptat să semneze contractul.

Văduva lui Leonida, Gorgo (Lena Headey), narează istorisirea înfruntărilor armate navale dintre armata lui Xerxes şi atenienii conduşi de Temistocle (Sullivan Stapleton din Strike Back, grizonat şi cu şase pătrăţele), care sunt la rândul lor depăşiţi ca număr, dotare, dar extrem de motivaţi şi plini de discursuri – cred că filmul acesta are mai multe decât toate sezoanele din The West Wing.

Deşi are grijă să facă diferenţa (măcar la nivel de declaraţii şi abdomene duse ceva mai puţin la sală) între Atena cea democratică şi Sparta cea războinică, cu personaje care au personalitatea unui zid de rigips nu poţi duce deosebirile prea departe, iar Rise of an Empire devine repetitiv atât raportat la filmul din 2007 cât şi la el însuşi. Toate alegerile stilistice încap în trei cadre ale primei scene.

More of the same dar pe apă, veţi zice aşadar, şi nu veţi fi departe de adevăr. Noroc cu Artemisia, comandantul flotei Persiei, jucată cu aplomb (şi în registrul corect) de Eva Green. Magnetică/ mortală/frumoasă de pică, ia dialogul de duzină care i se dă (de un patetism crâncen, ca şi al celorlalte personaje) şi îl înghite cu totul, pe nemestecate, creând un personaj pulp pentru care merită să vedeţi şi filmul din jurul său. Scena de sex (sigur că există una!) e de un umor semi-voluntar grozav.

Subtitrarea românească  foloseşte termeni arhaici sau desueţi căutând, degeaba, adecvarea la o perioadă istorică (să-i zicem „anul 2000 înainte de Frank Miller”) ce nu a existat niciodată. Aşa se face că replici ca „brace yourselves” devin „înşfăcaţi parâmele”, copiii sunt „feciori”, iar personajele „purced” să „înfăptuiască” lucruri.

Dacă strâmbi din nas la aşa ceva, deşi ai plătit bilet să intri în sala de cinema, eşti snob. Artificial sângeros, preocupat de dezmembrări înainte de orice, 300: Rise of an Empire e divertisment pur şi onest, care nu-şi disimulează intenţiile modeste, şi amuzament pe cinste.

Filmul intră în cinematografe din 7 martie 2014.

1 COMENTARIU

  1. Daca primul 300 a fost ok, ei bine dupa ce am vazut trailerul pentru “Rise of an Empire” l-am trecut pe lista de asteptare nefiind interesat nici macar o clipa sa-l vad.
    Dupa ce am citit aceasta cronica trebuie sa-l vad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here