N-am idee care sunt efectele asupra organismului dacă mănânci exclusiv carne de om, dar pare o dietă tare dezechilibrată. Însă, până la urmă, cine-s eu să judec? Mai ales când asta nu pare să-i taie din energie lui Carlos (Antonio de la Torre), protagonistul lui Canibal, croitor (!) de mare finețe și măcelar amator în timpul liber – la cabana sa din creierii munților.
Cum îi șade bine oricărui psihopat de succes, Carlos e (suspect de) singuratic. Cum de reușește să facă față ca unic angajat al propriei croitorii, când nu face altceva decât să taie materiale, numai el o știe. Alexandra, o vecină frumoasă (Olimpia Melinte, mdap), emigrantă româncă expertă în masaj thailandez (!) îl îmbie însă să iasă din carapace și să se expună. Când Alexandra dispare, sora sa geamănă Nina (și ea maseuză, jucată tot de Olimpia) bate la la ușa lui Carlos să îl întrebe dacă știe ceva ce o poate ajuta să o găsească.
Să-mi fie cu iertare, dar nu am pus deloc botul la filmul lui Manuel Martín Cuenca (Malas Temporadas). Nominalizat la o căruță de premii Goya, inclusiv pentru Olimpia Melinte (actriță – revelație), și câștigător al unuia pentru imaginea lui Pau Esteve Birba, filmul co-produs de Tudor Giurgiu (prin Libra Film) nu reușește deloc să își împace premiza campy cu execuția lipsită de cea mai mică urmă de autoironie.
Uitați-vă la semnele de exclamație din paragrafele de mai sus. Din asemenea ingrediente, nu are cum să îți iasă o meditație privind condiția (sinonimă de cele mai multe ori cu „singurătatea”) omului modern și totuși asta încearcă să facă Martín Cuenca. Personaje insuficient explorate (personajul Aurorei, unul dintre puținele persoane cu care comunică protagonistul) și fire narative prost administrate – una dintre comenzile la care lucrează Carlos e modificarea unei țesături bisericești, lucru pe care „tatăl său nu ar fi acceptat să îl facă” (orice ar însemna asta…) nu îți distrag atenția de la singura întrebare pe care ți-o pui și căreia vrei să îi afli răspunsul: „Până la urmă, a mâncat-o sau nu?”, cu variația „Oare ce mănâncă azi?”.
E mult mai interesantă explorarea delimitării din ce în ce mai neclare între realitate și imaginația lui Carlos, care ajunge să o vadă pe Alexandra în fiecare femeie, dar nici asta nu se duce nicăieri. La fel de lipsită de finalitate e și inițiativa Ninei de a-l răsplăti cu un masaj pe Carlos, după ce acesta îi oferă un împrumut nerambursabil de 3000 de euro. Când asta nu se întâmplă, nu se cheamă că filmul îți deturnează, ingenios, așteptările, se cheamă că ți le înșală într-un mod neplăcut.
Filmul rulează în cinematografele din România din 11 iulie, distribuit de Transilvania Film.
