Cât de riscant e să investești 170 de milioane de dolari într-un film inspirat dintr-o bandă desenată de nișă, cu un raton vorbitor și cu un copac ambulant pe post de sidekicks, pariind pe regizorul lui Slither? Nu foarte, dacă ești cam singurul studio care mai face bani la Hollywood, cu mașina ta de marketing bine unsă și cu mai multe focus-grupuri decât o campanie prezidențială.
Nu mai e o surpriză pentru nimeni că studiourile Marvel sunt pe val. Cu câte două filme produse pe an, gravitând în jurul bornei The Avengers, șefii de acolo mizează pe alegeri surprinzătoare de regizori (Jon Favreau, Kenneth Branagh, Shane Black) și actori, dar riscurile lor sunt, cel puțin deocamdată, foarte bine calculate.
Guardians of the Galaxy/Gardienii galaxiei există în același univers ca Iron Man și Thor, dar într-un alt colț de cer, în care decorurile și personajele sunt mai colorate, iar umorul vine în șarje puternice. Formula Marvel – aliați de circumstanță, neadaptați sau cu mare nevoie de prieteni, trebuie să oprească un inamic ce are în mână un sceptru în vârful căruia strălucește o piatră cu puteri distrugătoare de civilizații – este aplicată de această dată pe un șablon de space opera/western cu influențe din Star Wars, Firefly (protagonistul e din același aluat ca Han Solo și Mal Reynolds) și cultura pop a anilor ‘70-’80.
Peter Quill (Chris Pratt), un pământean răpit în 1988, cu tot cu walkmanul său (din motive ce nu vor fi evidente înainte de sequel-ul din 2017) dă de necaz atunci când fură un „glob” periculos. Pe urmele sale se pun doi vânători de recompense (un copac și un raton modificat genetic, cu vocile lui Vin Diesel, respectiv Bradley Cooper), o războinică verde cu daddy issues cât casa (Zoe Saldana, noua prințesă a SF-ului), un răzbunător cu ceafă lată și discurs lipsit de subtilități (Dave Bautista) și un călău spațial cu gânduri de mărire (Lee Pace). Unul dintre aceștia va fi antagonistul, iar ceilalți se vor transforma în camarazii lui Peter, autointitulat Star-Lord. Pe fundalul sonor, face ravagii caseta lui Quill, Awesome Mix Vol.1, de pe care nu lipsesc Hooked on a Feeling și Ain’t No Mountain High Enough.
Guardians are câteva calități ce-l recomandă drept divertisment bun de vară – umorul ireverențios (în limitele PG-13) la foc continuu (excelent gagul referitor la Footloose), ritmul frenetic – cel mai bine temporizat film Marvel de la The Avengers încoace, și secvențe de acțiune bine coregrafiate – între care o palpitantă și ingenioasă evadare din închisoare.
Îl trage în jos același act final pe care îl vedem în fiecare vară cel puțin o dată și care poate fi rezumat la navă-care-se-prăbușește-peste-oraș-dacă-ajunge-la-sol-e-de-rău, și același tip de personaj negativ insipid livrat și de cel mai recent Thor. Fără a fi neapărat memorabil sau „minunea” pe care o semnalează mulți, rămâne însă, în materie de filme care merită văzute la cinema, una dintre puținele povești de succes ale verii.
Filmul rulează din 8 august în cinematografele din România, distribuit de Forum Film.
Chiar si inainte sa citesc acest review, filmul parea bun din multe puncte de vedere. Acum sunt mai convins ca niciodata. Cred ca e singurul din acest an, pe langa Spider Man 2, care nu ma va dezamagi.
Ma asteptam ca fata cea verde interpretata de Zoe Soldana sa fie doar „in plus”, de umplutura, pe langa ceilalti, dar partea cu „daddy issues” m-a convins ca regizorul s-a axat pe toate personajele.