„Killer Joe” – pulp noir ca la carte

1
207

Dacă ţi-ar fi spus cineva acum un an că actorul Matthew McConaughey poate fi din nou luat în serios, i-ai fi zis că nu e posibil. Iar acum ar fi fost timpul să îţi înghiţi cuvintele.

Pe afişul celui mai recent film al său ajuns pe ecranele noastre, Killer Joe/Joe, asasin în timpul liber, stă o aripioară de pui stropită cu sânge, de forma statului Texas, şi o descriere atât de precisă a filmului, încât mai că face redundante aceste rânduri: „A totally twisted deep-fried Texas redneck trailer park murder story”. De la regizorul legendar al Exorcistului şi al Filierei Franceze, William Friedkin.

Un cartofor mărunt (Emile Hirsch), distribuitor de droguri, are de acoperit o datorie considerabilă, aşa că recurge la o măsură extremă: va pune pe cineva să îi omoare mama, pentru a încasa poliţa de asigurare. Acela e Joe, un poliţist cu timp liber de omorât (McConaughey) şi cu câteva reguli de bază, ce nu trebuie încălcate. Când ai însă o familie formată dintr-un tată subdezvoltat intelectual (Thomas Haden Church), o Lolită somnambulă pe post de soră (Juno Temple) şi o mamă vitregă ce are propriile socoteli (Gina Gershon, foarte întrebuinţată de rol), sunt şanse destul de mici ca planul tău să funcţioneze cum ţi-ai imaginat.

Bazat pe o piesă de teatru a lui Tracy Letts (care lucrase cu Friedkin şi la Bug) Killer Joe e o felie de pulp noir ca la carte, ecranizare fără compromisuri care îşi îmbrăţişează cu dezinvoltură ratingul „interzis minorilor”, cu amestecul său de sex şi violenţă, presărat cu izbucniri de umor negru. Vă puteţi imagina cum sună un dialog de genul „What do you think?”/ “I don’t”, când unul dintre cei doi interlocutori e aproape subuman.

Ereditatea defectuoasă e cea care guvernează destinele unor personaje cu care nu te poţi identifica/la dramele cărora nu poţi rezona, pentru că sunt total sărite de pe fix. O curiozitate întunecată, pe care Friedkin (provocator şi la 77 de ani) mizează că o ai, te va împinge însă să aştepţi curios să vezi ce se întâmplă; iar faptul că filmul e atât de bine jucat e un bonus binevenit.

Într-o poveste care nu se prea încurcă în noţiuni de morală sau pedeapsă, McConaughey dă din nou de pământ cu imaginea sa de sex-simbol, în întruchiparea unui personaj diabolic, ce exercită o fascinaţie puternică asupra complicilor săi mai slabi de înger, chiar şi în timp ce face lucruri greu de descris într-o recenzie. Să spunem că, dacă Super Size Me şi Fast Food Nation nu v-au convins să renunţaţi la junk food, sunt şanse ca acum să vă răzgândiţi.

Filmul rulează de vineri, 9 noiembrie, în cinematografele din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here