Cinepolitica: Hitler și Primăvara Arabă

0
402

Diplomatie

Cinepolitica de anul acesta s-a deschis cu sala plină și cu cel mai recent film al veteranului Volker Schlöndorff, regizorul Tobei de tinichea, Diplomație.

„Am fost trimis la Paris să fac ordine. Am de gând să fac mult mai mult de-atât”, îi spune Dietrich von Choltitz (Niels Arestrup), general al armatei naziste și guvernator al Parisului, lui Raoul Nordling (André Dussollier), consulul general al Suediei, aflat într-o vizită neprotocolară la cartierul general al Reich-ului, hotelul Meurice, pentru a-l convinge să nu bubuie tot Parisul înainte ca armata Aliaților să intre în oraș.

Dialogul celor doi e o lungă negociere a unei trădări, care se poate rezuma într-o singură scenă – cea în care Nordling deschide fereastra să îi arate lui von Choltitz toate lucrurile în pericol să fie făcute una cu pământul de ambițiile lui Hitler.

Adaptare a unei piese de teatru, filmul nu-și trădează originile – 95% dintre cadre sunt trase în decorul apartamentului pe care naziștii îl transformaseră în comandament de urgență. Schlöndorff încearcă să anime schimbul de replici al celor doi protagoniști cu filmări din mână, imagini de arhivă și secvențe în care armata germană e pe cale să armeze bombele, dar rezultatul e bătrânesc și  ușor pedant. Suspansul, atât cât e, e dezamorsat de cei 70 de ani de filme (1944-2014) în care toate ferestrele pariziene dau spre turnul Eiffel.

Din fericire, e jucat OK și există destule glumițe spirituale (majoritatea puse pe buzele lui Nordling) care fac filmul suportabil (la 90 de minute, reconfortant de scurt!). Mai precis, o comparație între von Choltitz și evreul Abraham, care fusese dispus să își sacrifice fiul în numele Domnului; remarca unui soldat german că la Paris e mai bine ca-n Rusia sau momentele în care Nordling simulează ignoranța pentru ca von Choltitz să nu se simtă și mai amenințat decât e de fapt. Un film de public îndeajuns de light încât să îndemne lumea să vină la festival și zilele următoare, să vadă chestiile de impact.

Cum ar fi The Square, alt documentar bătut de niște cântărețe de gospel la Oscarurile de anul acesta, prezentat în competiție la Cinepolitica.

The Square

Relatare „din tranșee” a Primăverii Arabe, așa cum e trăită an de an de revoluționarii egipteni din Piața Tahrir, filmul lui Jehane Noujaim e o frescă deschizătoare de ochi, impecabil structurată, a unui conflict care ține Cairo-ul  în corzi de aproape patru ani. „Atât timp cât există camera de filmat, revoluția va continua”, spune unul dintre protagoniștii documentarului.

Ce începe ca o demonstrație pașnică, multi-culturală și apolitică împotriva regimului fascist al lui Mubarak se transformă într-o mișcare populară masivă, spartă de intervenția armatei și de disensiunile ce apar între Frăția Musulmană, care vede oportunitatea de a prelua puterea, și revoluționarii „de drept”, fie ei arabi sau creștini.

Ghizii lui Noujaim sunt Ahmed Hassan, un tânăr idealist, bun orator, ce luptă pentru trezirea conștiinței poporului său, Khalid Abdalla, actor (The Kite Runner, United 93) activist care se mută de la Londra ca să se alăture revoluției, și Magdy Ashour, prieten al lui Ahmed prins între idealurile inițiale ale mișcării – în care continuă să creadă cu tărie – și statutul de membru al Frăției.

Cei trei sunt prinși într-un ciclu de tulburări socio-politice aparent fără sfârșit, cu deznodăminte aproape identice și aceeași consecință – lipsa unei alternative adevărate. Regimul fascist e înlocuit pentru scurt timp cu unul religios, armata intervine în forță ori de câte ori consideră de cuviință, opinia internațională rămâne pasivă, în timp ce toate taberele își revendică revoluția ca fiind a lor. Parafrazând peștii evadați din acvariu în ocean dar în continuare captivi în punga lor de plastic din Finding Nemo, „now what!?”.

The Square are meritul de a fi foarte viu, actual și eficient în a te situa în mijlocul evenimentelor. Noujaim nu cade în capcana „capetelor vorbitoare” care să ofere context și explicații de care nu e nevoie – declarațiile sunt luate la cald, degringolada e filmată așa cum e și deslușită la montaj, iar varianta actuală a filmului e reactualizabilă oricând cu noi evenimente.

Programul complet Cinepolitica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here