„Crulic – drumul spre dincolo”, marele premiu la Annecy!

2
272

Filmul de animaţie Crulic – drumul spre dincolo, regizat de Anca Damian şi realizat la studioul de animaţie DSG din Bucureşti, a obţinut Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Film de Animaţie de la Annecy, cel mai prestigios eveniment dedicat animaţiei. Performanţă lui Crulic este unică – nici un alt lungmetraj românesc de animaţie nu a obţinut acest premiu.

Crulic – drumul spre dincolo a intrat în competiţie alături de alte 9 lungmetraje, din câteva mii înscrise.

Crulic a primit elogii în presa internaţională în special pentru stilul vizual eclectic şi foarte expresiv, echipa de animatori formată din Dan Panaitescu, Raluca Popa, Dragoş Ştefan, Tuliu Oltean şi Roxana Benţu, reunită la studioul DSG, îmbinând tehnici de animaţie diferite (detalii – În laboratorul lui „Crulic”, unul dintre cele mai aşteptate filme al toamnei).

Filmul a rulat în toamna lui 2011 în cinematografele din România şi, deşi este considerat de critici una dintre cele mai bune producţii româneşti de anul trecut (are şapte premii importante în palmares), a avut sub 2000 de spectatori. A participat la numeroase festivaluri şi a fost nominalizat la premiul Gopo pentru Cel mai bun film.

Crulic – drumul spre dincolo spune povestea reală a lui Claudiu Crulic, un tânăr de 33 de ani din Dorohoi arestat în Polonia pentru un presupus furt. Luat în arest în ciuda declaraţiilor şi a probelor ulterioare, care arătau că la data jafului el nu se mai afla în capitala Poloniei, ci în Italia, Crulic este trimis după gratii. Neavând la dispoziţie nicio altă armă pentru a lupta împotriva nedreptăţii, tânărul se foloseşte de singura pe care o are la îndemână – propriul corp – şi intră în greva foamei încă din prima zi de arest.

Surde la apelurile pentru ajutor lansate de Crulic din închisoare, autorităţile române şi poloneze îl lasă să îşi vadă liniştit de grevă şi încep să se sesizeze numai după patru luni de la punerea sa sub arest, când, luând notă de starea gravă în care se află, dispun medicilor să îl hrănească cu forţa. Starea lui Crulic se complică şi, deşi este eliberat pentru a putea fi tratat în spital, moare la 16 ore după eliberare.

Vocea din off îi aparţine actorului Vlad Ivanov.

Lungmetrajul de animaţie este este o producţie Aparte Film, co-produsă de Fundacja im. Ferdynanda Magellana, Editura Video a Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Krakow Festival Office. Filmul este co-finanţat de Centrul Naţional al Cinematografiei, Polish Film Institute, Krakow Regional Film Fund şi realizat cu sprijinul HBO România, TVR şi al Fundaţiei Soros România.

„Crulic” dă startul în animaţia românească

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here