TIFF (5). „Snowpiercer” – SF vizionar

0
405

Snowpiercer-2013-2

Proiectat la DaKINO și sâmbătă la TIFF (nu și distribuit în cinematografe, din păcate), Snowpiercer, primul film în limba engleză al lui Bong Joon-ho (Memories of Murder, The Host) îşi aşteaptă de aproape un an premiera americană pe motiv de final cut, disputat de Harvey Weinstein, care cumpărase, din nefericire, drepturile de distribuţie. Asta nu l-a împiedicat să genereze 100 de milioane de dolari încasări – mare parte în Coreea de Sud şi în Franţa (e bazat pe o populară bandă desenată galică, Le Transperceneige) -, şi nici să îi facă pe oameni de la Indiewire, Sight and Sound şi alte publicaţii să strige: „Capodoperă!”.

Un tren care nu se opreşte niciodată adăposteşte toţi oamenii rămaşi în viaţă după ce un cataclism trimisese pământul direct într-o eternă eră glaciară. De la cei din ultimul vagon, care se hrănesc cu batoane de proteine şi le dau copii celor privilegiaţi de la clasa I, scara societăţii urcă treaptă cu treaptă, până la motoarele sfinte ale locomotivei. Trupa de şoc a celor  care conduc revoluția are parte de revelații în serie, iar aşteptarea să vezi peste ce dai în vagonul următor te ţine în priză la fel de bine ca regia nervoasă a lui Bong Joon-ho. Genul acesta de progresie mi-a adus aminte de The Raid, Dredd, şi alte producţii care au mult mai multe lucruri în comun cu jocurile pe calculator decât adaptările după acestea.

Dintre toţi regizorii coreeni care au debutat în 2013 cu filme în limba engleză, Bong Joon-ho îmi pare să-şi fi tradus cel mai bine stilul. Concesiile pe care le face sunt relativ puţine: e drept că din loviturile sale de topor iese ceva mai puţin sânge decât în filmele confraţilor săi Kim Jee-woon şi Park Chan Wook, dar Song Kang-ho (superstar coreean de talia lui Tony Leung la Hong Kong) n-are de ce să vorbească în engleză pentru că are un dispozitiv care îi traduce cuvintele. Cu Snowpiercer reuşeşte un SF post-apocaliptic cu vână şi perpetuum mobile, care nu-ți scoate ochii cu tezisme, deşi are mai multă critică socială decât zece producții de gen. La o adică, e vizionar.

Pe deasupra, scoate ce-i mai bun dintr-o distribuţie eclectică. Chris Captain America Evans n-a fost niciodată atât de credibil, Jamie Bell are singurul defect că nu-i protagonist, Tilda Swinton ronțăie replici cu proteza dentară pe care o poartă cu ostentație, personajul lui John Hurt se numeşte Gilliam (şi cu asta am spus totul), Song Kang-ho e mai fumat decât în The Host şi Memories of Murder la un loc, iar Vlad Ivanov are invincibilitatea lui T-1000.

Finalul ar fi avut mai mult impact înainte ca fraţii Wachowski să strice unul dintre twist-urile finale, care se află printre ideile pe care le-au reciclat pentru Matrix Reloadedbag mâna în foc că cei doi citiseră Le Transperceneige, dar n-aş vrea să divulg nimic oamenilor care vor să îl vadă. Măcar de s-ar răzgândi distribuitorul român de la a-l lansa doar pe DVD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here