Jacqueline Bisset: „După moartea mamei, totul mi se pare foarte uşor”

1
498

CORESPONDENŢĂ DE LA TIFF. Destul de rare confesiunile la conferinţe de presă, însă Jacqueline Bisset (66 de ani) a fost o excepţie. La întâlnirea cu presa de la TIFF – multă şi curioasă – celebra actriţă a răspuns cu o francheţe care aminteşte de Guillaume Depardieu la câteva întrebări indiscrete de genul: „Sunteţi fericită?” sau „Cum vă descrieţi ca femeie?”.

În această seară, Bisset va asista la proiecţia filmului Ceremonia, în regia lui Claude Chabrol, şi va primi premiul pentru întreaga carieră la gala de închidere TIFF.

„Am avut o viaţă chiar foarte dificilă, deşi nu vă vine să credeţi. Dar sunt sigură că nu vreţi să auziţi asta”, a fost începutul confesiunii despre viaţa sa extra-cinemaotografică. „Mama mea s-a îmbolnăvit când aveam 15 ani, avea scleroză multiplă care a sfârşit în demenţă. Avea doar 50 de ani şi a trăit până la 85, iar mie mi-a revenit întreaga responsabilitate. A fost o călătorie lungă… Dar extraordinară, privind acum înapoi. Sigur, nu aveam cum să-mi dau seama de asta la 15 ani. Am reuşit să am şi o carieră şi nişte bărbaţi grozavi în viaţa mea, însă prioritatea era mama. Nu vă puteţi imagina cum este să ai lângă tine pe cineva care nu poate să facă nimic pentru el însuşi, e ca şi cum ai căra un sac cu 500 de kilograme în spinare”, a povestit Bisset.

Umorul, a descoperit cu timpul, era singurul mod prin care putea rezista. „Mama era dificilă şi capricioasă şi făcea front împotriva mea când era un bărbat în încăpere. Nu mi se părea foarte simpatic la vremea aceea…. Toţi bărbaţii cu care am fost trebuiau să o placă pe mama. Iar ea avea un umor isteric, flirta uneori cu ei şi le mai dădea din când în când şi o palmă peste fund. Era ca un copil… După moartea ei, totul mi se par foarte uşor”, a povestit Bisset, care şi-a petrecut cei 35 de ani între Los Angeles şi Londra, filme, mama ei şi poveştile de dragoste cu bărbaţi precum Alexander Godunov sau Michael Sarrazin. Ultimii trei ani au fost grei, după despărţirea de o mare iubire, „dar sunt fericită acum”.

S-a descris pe ea însăşi cu aceeaşi naturaleţe cu care a vorbit despre filmele ei: „Muncesc foarte mult, am energie, sunt foarte intensă, fac totul până la ultimul detaliu – bine, poate nu chiar totul – sunt rapidă. Şi sunt puţin prea îndrăgostită de poveşti romantice”.

I-ar fi plăcut să fie arheolog sau cercetător în artă, dacă n-ar fi fost actriţă. „Eu şi fratele meu săpam tunele şi eram teribili de încântaţi când găseam lucruri pe sub pământ. Erau lucruri pe care le pierdea mama şi le îngropau alţii. Îmi plac textilele vechi, casele vechi, obiectele vechi. Sunt obsedată de unele forme de artă. Îmi plac obiectele vechi care au de-a face cu viaţa banală: coşuri, tacâmuri, obiecte tradiţionale din Mexic, Japonia, Turkistan”, a spus Bisset. Menajera ei chiar a remarcat, făcând curat că „singurul lucru american din casa asta sunt becurile!”.

„Uneori mă surprinde în ce roluri mă plac oamenii”

Hollywood-ul n-a uitat-o, cum li s-a întâmplat altor actriţe celebrate în tinereţea lor. A jucat recent în The Last Film Festival, alături de Dennis Hopper, un film încă neterminat, în Two Jacks, unde e versiunea matură a Siennei Miller, a fost premiată pentru rolul din serialul Nip/ Tuck şi mai are câteva proiecte.

I-a avut alături, de-a lungul anilor, pe Sean Connery, Michael York, Frank Sinatra, Dean Martin, Albert Finney, Mickey Rourke, Paul Newman, Anthony Perkins, în peste 80 de filme. „Mi-a fost întotdeauna dificil să îmi dau seama dacă am făcut cu adevărat ceva. Şi deşi am făcut vreo 80 de filme, îmi amintesc foarte puţine despre ele şi mă întreb uneori de ce primesc premii. Pentru că nu ştiu când am lucrat cu adevărat bine”, a mărturisit Bisset, pentru care numele regizorului este extrem de important.

„Trebuie să aflu cine este regizorul şi operatorul. Sigur, scenariul este esenţial, dar nu e suficient. Dacă scenariul e bun dar nu-mi place ce a făcut înainte, nu cred că voi accepta”. Şi trecutul confirmă această selecţie atentă: a lucrat cu François Truffaut (La nuit americaine), John Huston, Stanley Donen, Sidney Lumet, George Cukor, Roman Polanski, Peter Yates, Claude Chabrol. A fost nominalizată la patru Globuri de Aur, la Emmy şi la Cesar. Însă nu se aştepta la succesul din Nip/Tuck. „Uneori mă surprinde în ce roluri mă plac oamenii. În Nip/Tuck, de pildă, jucam o femeie absolut îngrozitoare şi mă întrebam de ce m-au ales pe mine şi de ce mă plac!”.

Despre celebrul La nuit americaine al lui Truffaut a povestit că era cât pe ce să-l rateze. „Întreaga experienţă a fost un vis împlinit. Cunoşteam bine ce făcuse Truffaut, probabil mai bine decât ce făcuse orice alt regizor şi puteam doar să-mi imaginez această experienţă. Dar era cât pe ce să ratez rolul, pentru că agentul meu nu-mi spusese despre el. La Hollywood mai ales, dar şi la Londra sau Paris, nici nu apuci să afli ce filme se fac, pentru că scenariile nu ajung la tine! Ajung la agenţii şi se adună pe birou, iar tu afli după, ceea ce nu e bine deloc”.

Nu i s-a părut un rol prea grozav, însă şi-a pus încrederea în talentul lui. „Rolul era ok, dar nu fantastic. Apoi mi-am spus «E vorba de Truffaut, totuşi! Trebuie să fac filmul ăsta!»”. Rolurile ei favorite au fost cele din Rich and Famous (George Cukor), Anna Karenina, film TV regizat de Simon Langton, unde a jucat cu Christopher Reeve, sau Under the Volcano al lui John Huston.

Pe Radu Mihăileanu l-a comparat cu Roman Polanski în modul de lucru pe platou (Bisset a filmat câteva scene pentru Concertul care au căzut însă la montaj). „Radu este extraordinar. Mi-a amintit de Roman Polanski. În detalii, în precizie, în energia debordantă”. Întrebată dacă ar urma trendul curent al actorilor care se apucă de regie, a replicat: „Îmi place să fac pe şefa, asta e problema! Prin anii 80 m-am gândit că aş putea să regizez, dar după experienţa de la Rich and Famous mi-a schimbat părerea. M-am gândit că nu e rostul meu pe lume să fiu atât de pornită, de furioasă… şi regia m-ar fi adus probabil pe muchie”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here