Cu sute de milioane de dolari în cont după investiţia făcută cu The Avengers, studiourile Marvel sunt de neoprit. În mare parte, e meritul unei strategii iniţial riscante atât în ceea ce priveşte oamenii cărora le-a dat de lucru (dar cine îşi mai aminteşte că Robert Downey Jr. era odată respins de orice firmă de asigurări?) cât şi opţiunea creativă de a asambla/pregăti un film-eveniment pe parcursul mai multor ani în care au lansat individual, în cinematografe, eroi scoşi din benzile desenate ale propriului catalog.
Azi, Marvel e modelul de urmat: două filme pe an, cu distribuţii ridicol de ticsite cu nume mari, poveşti întretăiate spuse pe mai multe platforme, şi un drum garantat la bancă pentru a număra banii.
Când a fost anunţat, Thor (2011) a ridicat multe sprâncene. Cum putea să fie integrat un personaj imaginat în plin război rece şi modelat după un zeu nordic (cu tot cu ciocan, pelerină şi coif cu aripioare), în aceeaşi lume cu mega-succesul Iron Man (odată un supererou de pluton) şi deja anunţatul Captain America? Foarte simplu. Renunţând la aripioare şi aducându-l ca regizor pe Kenneth Branagh, dintre toţi oamenii din lumea asta, pentru că realizatorii au văzut ceva shakespearian în relaţia dintre zeul tunetului şi fratele său vitreg, Loki. Fără a fi un succes răsunător, a pavat calea către The Avengers şi l-a dat (prin Loki – Tom Hiddleston) pe cel ce avea să devină cel mai redutabil şi carismatic oponent al „universului cinematografic Marvel”.
Şi uite aşa ajungem la Thor: The Dark World, continuarea inevitabilă din punct de vedere contractual pentru Chris Hemsworth (Thor), Natalie Portman (iubita sa pământeancă, Jane Foster) şi Anthony Hopkins (bătrânul Odin, pe post de narator). De data aceasta, protagonistul, aflat într-o misiune de pacificare care va gâdila mândria americanilor, are de înfruntat alături de prietenii săi pământeni încă un duşman ancestral, trezit de o forţă ce eludează explicaţiile. Din fericire, pe rând epic şi asumat silly, The Dark World este mai mult decât o căsuţă de bifat înainte de reunirea echipei de supereroi, în 2015.
Trebuie spus că filmul regizat de Alan Taylor (om format în televiziune) nu e ocolit de probleme. Suferă din plin de sindromul blockbuster-ului de secol XXI, anume o lipsă flagrantă de coerenţă dată de împănarea scenariului cu tot felul de mecanisme şi concepte folosite doar cu scopul de a propulsa acţiunea – „eterul”, „convergenţa” şi alte „aiureli” care-ţi bubuie mintea sunt cele mai mari găluşte ce mi-au fost date să le înghit, de la oamenii criogenaţi în rachete din Star Trek Into Darkness încoace.
În continuare, personajele umane (în frunte cu Jane Foster) par inoculate în poveste de teamă că spectatorii nu ar empatiza cu nişte făpturi care trăiesc 5000 de ani. Idris Elba şi Christopher Eccleston (în rolul elfului întunecat-şef Malekith) sunt sub-folosiţi (şi aici sunt îngăduitor în exprimare). Iar efectele speciale şi decorurile, deşi „de toţi banii”, nu plesnesc de originalitate – vezi intro-ul amestec de Lord of the Rings şi Man of Steel, asediul Asgardului ce aminteşte de Hogwarts.
Dar de la un film în care toată lumea respiră oxigen (chiar dacă se află într-un deşert vulcanic ce seamănă cu Islanda, cu nişte nori toxici deasupra), iar băieţii răi sunt fie foarte urâţi, fie Loki, nu e rezonabil să te aştepţi la altceva decât la un ritm susţinut, fără timpi morţi (e reconfortant de scurt!), nişte distracţie onestă (căci The Dark World nu are nicio clipă pretenţia că ar fi The Dark Knight Rises), câteva gaguri reuşite şi obligatoriile apariţii-surpriză. Lucruri care îi ies de minune.
Atracţia principală rămâne cea dintre Thor şi Loki (sorry, Jane Foster!), doi fraţi vitregi cu multă stimă de sine şi un regat de împărţit – din schimburile lor de replici, adesea savuroase, anti-eroul nostru preferat iese mereu câştigător, iar lui Thor nu îi rămâne decât să îşi agaţe ciocanul în cui.
Ca amestec de mitologie şi mumbo-jumbo (da, eroul nostru ia la un moment dat metroul trei staţii pentru a ajunge la locul luptei), Thor: The Dark World e mult mai bun decât avea dreptul să fie. Ca episod al celui mai scump şi spectaculos serial din lume, are locul lui rezervat în pluton.
Filmul rulează din 8 noiembrie în cinematografele din România.
