CRONICĂ. Dragoste 2. America

Zone noi

0
1089

 

Conjunctural, am ajuns să văd Dragoste 2. America înainte de Dragoste 1. Câine , prima parte a unei propuse trilogii regizate de Florin Șerban (Eu când vreau să fluier, fluier, Box) aflată în competiție la Sarajevo anul acesta. Totuși, cele două capitole sunt autonome și se pot judeca independent. În plus, Dragoste 1 nu a avut încă proiecții cu public în București, deci am și alibi.

Anton (Igor Babiac) și Beatrice (Emõke Pál) trăiesc ultimele ore ale iubirii lor într-o casă decrepită din pădure. El urmează să părăsească țara clandestin a doua zi, într-un container, ea urmează să rămână în urmă. Poate ea însă trăi fără el? Poate el găsi pe cineva ca ea acolo unde pleacă? Oare el pleacă pentru că o iubește, sau pleacă (de)și o iubește?

Sunt genul de întrebări pe care cei doi și le pun reciproc în timp ce își țin companie/fac dragoste/scenarii legate de viitorul lor, într-un decor agățat parcă în afara timpului (oricând între anii ’50 și 90‘ ) și filmat de Oleg Mutu cu elegante și elaborate panoramări. Acest aer atemporal e potențat și de o anumită artificialitate (vădit asumată) a replicilor, ce au o cadență neobișnuită, plat-livrescă, la care contribuie accentele celor doi actori, și de coloana sonoră de factură clasică a lui Bartosz Chajdecki care inundă multe secvențe.

Înainte de toate, filmul lui Florin Șerban e o propunere radicală, pe de o parte evitând unele formule narative clasice (vezi cronologia liberă, deconcertantă), pe de alta îmbrâțișând instrumente cu care riscă să cadă în desuet, ca voice-over-ul, sau împărțirea pe capitole cu nume prețios-criptice (Andante-Tango-Zohar-Leda).

Structura eliptică a scenariului (sau a variantei de montaj pe care am văzut-o) lasă loc pentru momente surprinzătoare, inclusiv un jump scare (!) care vine de și se duce spre nicăieri și e, prin urmare, eficient și dezechilibrant. Per total, ansamblul funcționează, în măsura în care te ține într-un amestec de stări de bulversare și curiozitate; la 75 de minute, nici nu-ți cere o investiție de timp exagerată.

Unde nu se leagă (și plătește prețul experimentelor) e în construcția personajelor, care nu se ridică deasupra statutului unor avataruri opace, puse să declame citate din Sfântul Augustin și să se învârtă în cercul acelorași dileme. Nu e ceva ce ține de abilitățile actorilor, dovedite în altă parte (Babiac și Constantin Dogioiu aici semănând îngrijorător de tare cu solistul de la Bere Gratissunt excelenți în La limita de jos a cerului, respectiv Pororoca), ci de materialul de lucru care le este dat. Florin Șerban nu e Antonioni, iar filmul său e prea “despre dragoste” să ne închidă canalul de empatie cu personajele sale.

Florin Șerban se duce într-o direcție interesantă, asumat riscantă, iar Dragoste 2. America e cu un pas înainte după Box. Rămâne de văzut câți spectatori vor merge după el.

Dragoste 2. America nu are încă o dată de lansare, e însă de așteptat să se lanseze după Dragoste 1. Câine (de asemenea fără o dată fermă, dar nu mai devreme de noiembrie).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here