O surpriză plăcută: Festivalul Dracula

1
394
House of Dracula (1945)
House of Dracula (1945)

Autor: Laura Popescu

Prima ediţie a Festivalului de Film Horror şi Fantasy Dracula a avut loc de Halloween (30 octombrie – 3 noiembrie). Au fost cinci zile saturate de filme, de mâncare şi petreceri. Cum de nu i-a venit nimănui ideea mai repede? Braşovul are destul de multe date pentru festivalul ăsta. Mâncare bună şi destulă? Da. Castel medieval? Da, Branul, care e, sigur, falsul castel al lui Dracula, dar locaţia perfectă pentru petreceri uriaşe şi proiecţii memorabile.

Ediţia întâi a adus aici Nosferatu lui Murnau cu acompaniament live. Ce nu are, din păcate, încă Braşovul e o viaţă de noapte adevărată şi săli de cinema. În condiţiile astea, festivalul ăsta e de-a dreptul temerar. De fapt, există doar o sală de cinema. În splendoarea de oraş care e Braşovul, lumea nu prea mai ştie să meargă la cinema, darămite s-o facă la ore mici.

Sper însă ca acesta să fie un început de bun augur, pentru că senzaţia pe care ţi-o dădea festivalul e că a răsărit peste noapte, dar deloc timid, cu miriade de teme, omagii şi evenimente, cu un ciorchine de filme imposibil de bifat, şi foarte atent la publicul cumpărător de bilet: intrarea era 5 lei, de care mai primeai şi popcorn/ apă/ hotdog etc.

Proiecţiile începeau după-amiază şi se întindeau până la ore mici, împărţite în seri tematice. În seara dedicată lui Dracula n-am văzut clasicul lui Tod Browning, dar s-a venit cu ceva mult mai interesant: toate „bijuteriile” cât se poate de trashy ale anilor ’40, filmele de serie Z, fără buget, cu Lugosi sau fără, inclusiv unicul şi irepetabilul Plan 9 from Outer Space, în care chiropracticianul lui Lugosi apare ca dublură a acestuia, cu spatele, ascuns în pelerină. Lugosi apare într-un singur cadru, fără să aibă nimic de spus sau de făcut. E şi ultimul cadru din viaţa lui.

Au fost Son of Dracula şi mai timpuriul Dracula’s Daughter, dar şi House of Dracula în care apare şi monstrul lui Frankenstein şi la care am făcut o vizionare memorabilă, în gaşcă, probabil cea mai amuzantă din tot anul. Însă trebuie spus în treacăt că, aşa prost-încât-e-bun cum e, filmul are momente horror mai bune decât aproape tot ce vezi azi pe ecran. Şi mai are şi poezie şi un scabros ce nu putea fi livrat decât în era inocentă în care lumea nu auzise de corectitudine politică. Azi trebuie văzut ca să fie crezut.

Night of the Living Dead (1968), regia George A. Romero
Night of the Living Dead (1968), regia George A. Romero

Seara zombi a fost probabil cea mai melancolică dintre toate. Am văzut cupluri îndrăgostite dormind pe scaune, sprijinindu-şi capetele, la Night of the Living Dead, capodopera lui Romero din ’68, care a îmbătrânit frumos . Însă căldura toropitoare din cinema te dobora. Şi e totuşi ceva să petreci o seară romantică într-un cinema improvizat, la un film cu zombi de Romero. Îndrăznesc deci să cred că speranţa n-a murit la Braşov.

A existat şi o secţiune cu scurtmetraje româneşti de gen, care a strâns şi ea, în bine sau în rău, câteva bizarerii notabile. Cel mai amuzant a fost Bruiaj, un filmuleţ de şcoală cu lesbiene care cer în toiul nopţii ajutorul unui rachet pentru o exorcizare improvizată în camera de cămin. Trebuie văzut pentru rapelul complet neaşteptat la 432 al lui Mungiu şi cocteilul respectabil de sordid şi comedie pe care îl reuşeşte cu un buget practic inexistent.

Caseta nr. 4: Alexandra, arătat şi la TIFF, a stârnit mult mai multe discuţii decât merita. E un found footage cu un viol. Violul e amănunţit, „documentat”, lăbărţat pe toată durata scurtmetrajului. Problemele ar fi următoarele: la final Alexandra, victima, are orgasm, iar orgasmul ăsta e urmat de un disclaimer care prezintă statistici legate de violuri. Probabil regizorul a uitat între timp ce înseamnă un found footage. Mai siderant decât violul cu orgasm de pe ecran a fost contactul cu regizorul, un tip nici pe de parte teribilist şi provocator cum am crezut că ar trebui să fie, ci un tinerel cu morgă de idealist şi de martir, simţ al ironiei zero şi discurs educativ. Asta a fost un pic prea mult… Totuşi, discuţia cu el ne-a răcorit.

Danse macabre, de Pedro Pires
Danse macabre, de Pedro Pires

Partea cea mai interesantă a selecţiei mi s-a părut impecabilul program de scurtmetraje catalan Cryptshow, invitat la Braşov. Catalanii au selectat cele mai bune titluri din festivalul lor din ultimii cinci ani. Au fost 27 de filmuleţe din zone care de care mai stranii: clovni zombificaţi, familii care te jefuiesc de organe, gemene matusalemice care tranşează copii, vânători inversate în care hăituiţii sunt oameni, ghiduri practice în caz de apocalipsă cu zombi, legende obscure, eroi improbabili şi, cum altfel, psihotici.

Favoritele mele au fost britanicul A Morning Stroll, o micuţă capodoperă animată despre tabietul unei găini de a se plimba în fiecare dimineaţă prin zgomotosul New York – prilej de jonglare foarte versată cu tehnologiile animaţiei şi de concluzie cât se poate de zen; Treevengeance, un antidot sigur la toate dulcegăriile greţoase cu care te îndoapă televiziunile de Crăciun – în sfârşit, brazii, scârbiţi şi chinuiţi, se revoltă, iar când o fac, aruncă lumea într-o apocalipsă care musteşte de sânge.

Danse Macabreun filmuleţ premiat la Toronto, reuşeşte să evoce morbiditatea cea mai intimă a fiecăruia, transformând cadavrul într-un fetiş, fixându-l obsesiv într-un balet suav al mişcărilor involuntare sau accidentale care e simulacru fascinant de viaţă şi identitate; The Terrible Thing of Alpha 9! ­– o fabulă foarte scurtă şi delicioasă cu exploratori şi monştri senzaţionali de pe planete îndepărtate; Paths of Hate – un superb eseu animat despre război; Yellow Ribbon, o poveste de dragoste damnată care împinge misterul până la capăt, iar revelaţia e pe măsură. În concluzie, nu pot decât să-i ţin pumnii lui Dracula de la Braşov.

E un festival care debordează de imaginaţie, energie şi de dragoste pentru cinema-ul de gen. Sper să-şi găsească publicul pe care îl merită.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here