Autor: Ioana Filipaş

Câte-o slăbiciune pentru anumiţi actori mă trântește, din când în când, în scaunele cinematografelor, în fața ecranelor unde urmează să ruleze filme despre care nu am apucat să citesc sau să aud nimic până la acel moment. Pe același principiu, un mare drag pentru Liam Neeson m-a făcut să ajung în fața proaspăt lansatului The Grey.

La început, s-a dovedit a fi cât se poate de bine pliat pe preferințele mele. O catastrofă îi împinge pe puținii supraviețuitori într-un loc uitat de lume, având la dispoziție resurse puține și timp limitat care să le garanteze salvarea. O mulțime de producții cinematografice au începuturi similare, însă totul ține de modul în care evoluează povestea din acel punct.

The Grey prezintă un accident aviatic ai cărui supraviețuitori, muncitori ai unei rafinării petroliere, se regăsesc, dintr-o dată, în mijlocul pustiului, pe un câmp din Alaska, în toiul iernii. Ca și cum această premisă nu ar fi fost suficient de dramatică, la scurt timp după ce își revin din starea de șoc și încep să cântărească gravitatea situației, bărbații constată că zona e împânzită de lupi.

Din start, Ottway (Liam Neeson), lunetist responsabil, în mod normal, cu protejarea echipajului de animalele sălbatice, se impune ca lider al grupului. Din calculele sale reiese că „tabăra” lor, improvizată în jurul a ceea ce a rămas din avion, se află pe teritoriul lupilor, fapt ce îi determină pe aceștia să fie ostili și să atace oamenii. Cu resurse limitate, răniți și devastați de oboseală și spaimă, bărbații trebuie să facă față gerului și atacurilor fiarelor sălbatice, căutând un drum spre civilizație și, implicit, spre salvare.

Undeva în jurul primului sfert de oră de film, câteva întrebări de bun simț referitoare la logica din scenariu devin presante. De acord, bărbații părăsesc tabăra dintr-o absolută și incontestabilă necesitate. Dar apoi, știind că sunt în raza de acțiune a lupilor, de ce se îndreaptă tocmai spre pădure, în condițiile în care cel mai probabil acolo s-ar afla haita? Mai apoi, dăm de niște secvențe care, din punct de vedere al respectării legilor fizicii, se apropie de producții de genul Matrix-ului. Cea mai șocantă dintre ele e o săritură în lungime peste o prăpastie lată de cel puțin zece metri, soldată cu o aterizare impecabilă într-un copac aflat de partea cealaltă a văii.

O insultă adusă vigilenței privitorului e și setul de răni faciale a cărui poziție alternează de câteva ori între cei doi obraji ai lui Ottway. Câțiva utilizatori de IMDB cu o vigilență mai ridicată decât a mea au mai constatat un set de nereguli în scenariu, cum ar fi, de pildă, faptul că în zona Prundhoe Bay din Alaska, unde se presupune că are loc acțiunea filmului, nu există lupi.

Deși e clasat ca film de acțiune/dramă/aventuri, The Grey aduce puternic, de-a lungul multor porțiuni, cu un thriller, dacă nu chiar cu un horror. Am apreciat inițial faptul că filmul are o doză mare de emoţie și de firesc. Însă și această naturalețe a gesturilor și acțiunilor se pierde, la un moment dat, lăsând loc reacțiilor de eroi invincibili.  În plus, greșelile de producţie și faulturile de logică care îţi distrag atenția frecvent sabotează un film care pornise chiar bine.

• The Grey, SUA, 2012, 117 min.
• Regia: Joe Carnahan
• Cu: Liam Neeson, Dallas Roberts, Frank Grillo, Ben Bray