„O lună în Thailanda”

2
117

„Ne iubim dar nu-ţi dai seama”, îi spune Adina (Ioana Anastasia Anton) lui Radu (Andrei Mateiu), în momentul în care cel din urmă decide să îşi părăsească partenera. Faptul că asta se întâmplă în noaptea de Revelion face ca gestul său să pară şi mai nasol.

E una dintre dilemele protagonistului lungmetrajulul de debut al lui Paul Negoescu, O lună în Thailanda, care rătăceşte pe la petrecerile dintre ani în căutarea fostei iubiri, Nadia (Sînziana Nicola).

Lăsând la o parte pronunţatul comentariu social, nelipsit din cinematografia românească recentă, O lună în Thailanda îşi îndreaptă atenţia asupra unor drame personale, ce ţin strict de relaţiile dintre oameni şi aşteptările pe care le au atât unii de la alţii, cât şi de la viaţă („e Revelionul şi ar trebui să ne simţim bine”). E o direcţie binevenită şi un suflu nou adus de cea mai tânără generaţie cineaşti de la noi (Negoescu are doar 28 de ani).

Între două scene de dormitor, Radu trasează un circuit prin viaţa de noapte bucureşteană, cu karaoke (doi invitaţi speciali), selecţie de hituri şi lumini de club, o despărţire şi o împăcare, şi ele simetrice – Nadia îi reproduce în cuvinte lui Radu scena din urmă cu câteva ore dintre el şi Adina, care devine astfel doar rejucarea unui moment din trecut. Mare parte din evenimentele filmului se petrec de la apus la răsăritul soarelui, într-o capitală în care nimeni nu doarme.

Cele două fete – dintre care Adina e conturată mai bine ca personaj (cu cadoul ei de aniversare a 9 luni de relaţie şi dulapul cumpărat pentru a-şi depozita hainele când e acasă la prietenul ei) – funcţionează mai mult ca repere ale alegerilor pe care Radu le-a făcut „la un moment dat”, „pentru că aşa simţea atunci”, decât ca veritabile personaje-pivot pentru caracterizarea lui Radu, care pare mai degrabă să fugă de ceva (responsabilizare, maturizare), decât să urmărească vreun scop bine definit. De aceea îşi şi caută o fată „chill”, pe care pare să o găsească la un moment dat în persoana Emiliei (Victoria Răileanu) – un personaj ce ar fi meritat explorat dincolo de o conversaţie pasageră.

În consecinţă, reacţiile lui Radu, ca şi hotărârea de a o căuta pe fosta iubită, nu capătă o prea mare consistenţă şi nu conving îndeajuns încât să provoace o reacţie puternică din partea spectatorului – în special în secvenţa împăcării, bine scrisă la nivel dialogal, dar nesusţinută la nivelul motivaţiilor din spatele reacţiilor celor doi.

Într-un cuvânt, nu e un schelet dramatic îndeajuns de solid încât să ţină pe el filmul. Negoescu îşi propune (aşa cum singur o recunoaşte în interviuri) să facă film gândindu-se şi la public – ceea ce nu e puţin, dacă ne gândim la demersurile altor regizori români -, fără ca scenariul său să fie suficient de puternic pentru a trece dincolo de ecran.

Vizual însă, O lună în Thailanda e un film matur şi pe deplin realizat. Negoescu şi-a format ochiul pentru echilibru, de-a lungul celor 13 (!) scurtmetraje regizate până acum, toate pe peliculă, multe finanţate independent. Deşi turnat pe digital, lungmetrajul demonstrează un stil de lucru curat şi îngrijit, atât în măsura cu care îşi alege cadrele (editorul mărturisind că brutul ar fi avut doar 10 minute în plus), cât şi în atenţia pe care o alocă detaliilor (drumul lui Radu e bine pliat pe harta reală a Bucureştiului) şi în găsirea cadrului de efect – paharele care se zguduie în vibraţia boxelor, cuplurile exersând dansul de societate.

O lună în Thailanda e un debut onest (trăsătură comună a filmografiei lui Negoescu) şi promiţător, din partea unui regizor talentat şi sigur pe el în ceea ce priveşte felul în care trebuie să arate un film şi lucrul cu actorii (naturali şi confortabili în roluri). Cu un scenariu pe măsură, cu siguranţă că va face într-o zi un film mare.

Filmul intră în cinematografele din România din 16 noiembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here