O secvenţă din Gangster Squad/Elita gangsterilor arată cam aşa: trei justiţiari înfruntă nişte mafioţi baricadaţi într-un hotel; de la etaj, se trage cu o mitralieră de calibru mare, ce găureşte decorurile ţintind spre eroii noştri, care îşi strigă unii altora: „trebuie să eliminăm arma aia”. Pe bune. Replica aia e pusă de cineva pe hârtie. Filmul e inspirat din evenimente reale, aşa că trebuie să fie adevărat.

În acelaşi scenariu fusese şi o scenă cu nişte gangsteri care începeau să tragă într-un cinematograf, lucru ce nu pica bine după masacrul din Aurora. Aşa că producătorii i-au chemat înapoi pe Ryan Gosling, Josh Brolin şi restul companiei regizate de Ruben Fleischer (Zombieland) să refilmeze nişte scene, ce au cauzat amânarea filmului cu 4 luni. Ups.

Le-a rămas sinopsisul de la The Untouchables, înlocuindu-i pe Al Capone (De Niro) cu Mickey Cohen (Sean Penn) şi pe Kevin Costner cu Brolin, şi păstrând partea cu „o trupă de poliţişti acţionează dincolo de limitele legalităţii ca să înfunde un mahăr atotputernic”.

Dar staţi! Nu e de ajuns. Au pus de un maraton şi cu celelalte filme ale lui De Palma (cu Scarface la loc de cinste) şi ecranizări după James Ellroy (le-a plăcut mai mult Black Dahlia decât L.A Confidential), au văzut Goodfellas şi şi-au dorit şi ei un tracking shot ca cel de la clubul Copacabana, doar că mai scurtuţ şi mai uşor de coregrafiat.

A, şi era să uităm. Mai e şi dama în roşu, desigur – Emma Stone, că are chimie cu carul cu Gosling (cu condiţia să aibă ce scoate pe gură), e lucru probat. Şi „războiul pentru sufletul L.A- ului” e gata să înceapă.

Ca film de acţiune glossy, violent, cu personaje şi situaţii-şablon şi replici care se scriu singure, se putea face şi ceva mai prost decât Gangster Squad. Şi asta pentru că ştie ce este şi îşi cunoaşte limitele, aşa că plictiseşte doar puţin.

Caracterizările şi logica sunt împuşcate primele – Brolin îşi asamblează echipa în 5 minute (moment prost să ieşiţi la toaletă sau să vă amintiţi că aţi uitat de popcorn), provoacă haos prin oraş, vandalizând locuri publice în voie, fără a fi recunoscut, deşi părea să fi arestat jumătate de oraş la viaţa lui. Le iau locul urmăriri şi bătăi din care (măcar) curge cu generozitate sânge, filmate adesea în cadre prea strânse să se înţeleagă ceva, cu camere digitale nereglate corespunzător.

Aş da vina pe regizor că actorii par rătăciţi în rolurile lor. Penn e caricatural până la Chicago şi-napoi, cu un machiaj ce îl face să semene cu Al Pacino în Dick Tracy şi cu un discurs sacadat şi apăsat. Părea că se distrează în rol, dar e posibil să se fi luat prea tare în serios şi să-i fi ieşit pe dos (Penn mai face asta din când în când), ceea ce ar fi trist. Gosling cade şi de această dată în picioare pentru că îi stă bine îmbrăcat la patru ace şi cu Emma Stone la braţ, iar Brolin îşi face rutina de Tommy Lee Jones rămasă de la Men in Black 3.

„Singura condiţie pentru ca răul să triumfe e ca oamenii buni să nu facă nimic”. Singura condiţie să te simţi bine la Gangster Squad e dacă priveşti cu indulgenţă cum Penn şi Brolin împuşcă globuri din brad, în slow-motion, în loc să se nimerească unul pe celălalt.

 Elita gangsterilor rulează în cinematografele din România din 11 ianuarie.