În September (de Penny Panayotopoulou, în competiție la Anonimul 2014) vine un moment în care soțul își întreabă soția dacă a adunat rufele de pe sârmă, iar tu realizezi că e fix lucrul la care te gândeai și tu. Cu diferența că pe tine te doare doar de rufele tale și că poate ar fi bine să ajungi mai repede acasă să le strângi. În celelalte momente, când nu eram cu gândul în altă parte, filmul ăsta mă umplea de spume.
Încă o struțocămilă de film de festival (o combinație de comedie neagră cu ceva ce nu e nici anti, nici meta, nici pseudo, nici pur thriller), dar mult mai inept decât Canibal, September e despre Ana, o tânără (rol din care Kora Karvouni scoate cam tot ce poate) căreia îi moare singurul prieten, câinele Manu. Pentru că nu are unde să îl îngroape, roagă o femeie să îi folosească grădina. Nevoia de companie se transformă curând în obsesie, proiectată pe viața și familia femeii, în care Ana începe să calce cu ambele picioare, folosindu-se de tot felul de tertipuri. Mai întâi le face cadou o veioză, apoi îi invită pe toți „la ziua ei”, rămâne încuiată pe-afară și are mare nevoie de o mașină.
Panayotopoulou pleacă de la o premiză ofertantă, frecvent folosită de filmul de gen, sub diferite forme (fanul obsedat de idol, fotograful obsedat de cadrele pe care le developează, etc.), dar filmul său e atât de plat filmat, lent și evident în alegeri și dialoguri – schimburi de replici de genul „Ai avut vreodată câine?/Nu. /Atunci nu ai de unde să înțelegi” nu sunt izolate – că îți anesteziază moalele capului înainte să îți dea de gândit sau să te intrige.
Iluzii
O felie exotică de cinema vine la Anonimul din Mongolia, țara în care niște români s-au dus cu Daciile, susținuți de donațiile voastre. Regizorul Byamba Sakhya a fost prezent la proiecția filmului său Remote Control, o explorare interesantă, mai ales sub aspect socio-cultural, a contradicțiilor unui fost stat comunist care lucrează încă la identitatea sa capitalistă. Reconfortant de simplu în simbolismul său, filmul opune tradiționalul – ferindu-se de clișeul poporului nomad care își petrece viața călare, nu și de cel al călugărului budist – progresului și modernității, fără a glorifica vreuna dintre direcții.
Protagonistul Bunya locuiește într-un sat de lângă Ulan Bator (oraș care adăpostește aproape jumătate din populația țării), și face zilnic naveta spre capitală pentru a vinde lapte. Sătul de certurile din familie, decide să plece de acasă, adăpostindu-se pe acoperișul unui bloc, de unde desenează, privește în casele oamenilor, își imaginează ce-ar fi dacă ar putea să zboare și dacă vecina de peste stradă l-ar iubi. O telecomandă îi dă iluzia că poate controla viețile celorlalți, dar realitatea îi bate într-o zi la ușă.
Minuțios lucrat la nivel de imagine (formația de bază a lui Sakhya, care a studiat la Moscova), bine infuzat cu muzică eclectică, Remote Control e foarte bun pe bucata lui de film mic și onest.
Citește și: Anonimul (I) – „Le Meraviglie”
