Omagiul lui Guillermo del Toro adresat epocii de aur a filmelor produse de studiourile Hammer și romanelor gotice de secol XIX e colorat și somptuos de-ți explodează orbitele. Mai puțin și în același timp mai mult decât un film cu fantome, Crimson Peak e Vârsta Inocenței unui regizor care se simte în largul lui cu monștrii din dulap și demonii de pe coridoare.
Povestea e convențională și cu direcții ușor de intuit – Edith Cushing (numită după Peter Cushing, actor emblematic pentru Hammer, și jucată de Mia Wasikowska), o tânără de viță nobilă cu veleități literare, e sedusă de aerul misterios al baronetului britanic Thomas Sharpe (Tom Hiddleston, alunecos), care o ia de soție și o traversează Atlanticul la conacul său decrepit și cu tavan colapsat din Anglia. Thomas trăiește împreună cu sora sa Lucille (Jessica Chastain, plină de clasă ca de obicei) și un câine dar, după cum Edith află foarte repede, nu tot ce mișcă în casa scârțâitoare e viu și pe picioarele sale.
În măsura în care te aștepți ca del Toro să dea peste cap așteptările și convențiile genului pe care îl onorează, e posibil ca filmul să ți se pară surprinzător (reconfortant?) de straight: ambiguitatea morală a personajelor e transparentă. Răul adevărat sălășluiește nu în lumea spiritelor, ci în oamenii de lângă noi, iar spectrul are rolul de a avertiza asupra prezenței răului, nu de a pedepsi. Aceste false revelații mută interesul de la horror-ul de factură supranaturală spre un thriller mystery de epocă.
Conacul care găzduiește ultimele două acte, construit de strămoșii lui Sharpe pe un pământ roșiatec în care se afundă încet, e o minune a scenografiei. E prima dată când văd o explicație pământeană pentru care pereții unei case sângerează constant, iar arcadele negre/înnegrite de vreme seamănă cu elemente arhitectonice ale sălașului reginei din Alien. Del Toro lucrează pentru prima dată cu alt DOP decât Guillermo Navarro de la Blade II încoace, dar culorile de o intensitate violentă sunt la locul lor pe ecran.
Guillermo del Toro pe care îl cunoaștem și-l iubim e peste tot: o armată de furnici care mănâncă un fluture, frunzele de toamnă sau fulgii de zăpadă care cad prin acoperiș, lutul roșu care se scurge ca sângele gros. Când calitățile sale de scenarist sau de povestitor (Crimson Peak are partea lui de umor involuntar) nu pot ține mereu pasul cu imaginația sa debordantă, câte o înfloritură vizuală îl scoate la liman.
În contextul în care cele mai bune filme de gen nu ajung niciodată la noi, exilate direct pe DVD sau pe la festivaluri de specialitate, Crimson Peak e cel mai bun lucru pe care îl poți spera de la Hollywood și de la rețeaua noastră de distribuție. Și asta nu e puțin lucru. De văzut pe ecran mare sau deloc, că e păcat să pierzi lucrurile care îl fac special.
Filmul a intrat în cinematografe din 16 octombrie, distribuit de Ro Image.
