România are doi trimişi în competiţia de scurtmetraje a Berlinalei (10 – 20 februarie) – 15 iulie şi Apele tac – dar nici unul în cea de lungmetraje, cum se spera. Festivalul şi-a anunţat ieri selecţia finală pentru cea de-a 61-a ediţie: 22 de filme, dintre care 16 sunt premiere mondiale. Dintre cele 22 de titluri, 16 concurează pentru Ursul de Aur, iar restul sunt în afara competiţiei.
Pe lângă True Grit al fraţilor Coen, care va deschide festivalul, şi Pina 3D al lui Wim Wenders, despre celebra coregrafă Pina Bausch, Berlinala vine cu un film de Béla Tarr, The Turin Horse – o ficţiune inspirată de momentul producerii declicului în cazul bolii care l-a ţintuit 11 ani la pat pe Friedrich Nietzsche, şi anume biciuirea unui cal în Torino – o animaţie 3D a francezului Michel Ocelot – Les contes de la nuit, sau o dramă despre un bărbat care se trezeşte din comă şi descoperă că cineva i-a furat identitatea, Unknown, cu Diane Kruger, January Jones, Aidan Quinn şi Bruno Ganz în distribuţie. Thriller-ul de serviciu în vreme de criză va fi Margin Call, a cărui acţiune e plasată la începutul crizei economice, într-o bancă de investiţii. Cu Kevin Spacey, Jeremy Irons şi Demi Moore.
Coriolanus, filmul de debut al lui Ralph Fiennes anunţat iniţial în afara competiţiei, a fost inclus în cursa pentru Ursul de Aur şi va concentra probabil toată atenţia presei internaţionale.
Berlinala nu se prea sinchiseşte de staruri anul acesta – lista de vedete se reduce la Demi Moore, Liam Neeson, Diane Kruger, Kevin Spacey, Jeremy Irons, Gerard Butler şi alţi câţiva – şi îşi vede cuminte de misiunea de a descoperi nume noi, majoritatea filmelor fiind semnate de cineaşti mai puţin sau deloc cunoscuţi.
În competiţie
The Turin Horse – Béla Tarr
Ungaria, Franţa, Germania, Elveţia
The Prize – Paula Markovitch
Mexic, Franţa, Polonia, Germania
Les contes de la nuit – Michel Ocelot
Franţa
Sleeping Sickness – Ulrich Köhler
Germania, Franţa, Olanda
The Forgiveness Of Blood – Joshua Marston
SUA, Albania
A Mysterious World – Rodrigo Moreno
Argentina, Germania, Uruguay
Innocent Saturday – Alexander Mindadze
Rusia, Germania, Ucraina
Nader And Simin, A Separation – Asghar Farhadi
Iran
Margin Call – JC Chandor
SUA
Come Rain Come Shine – Lee Yoon-ki
Coreea de Sud
If Not Us, Who – Andres Veiel
Germania
Coriolanus – Ralph Fiennes
Marea Britanie
The Future – Miranda July
Germania, SUA
Our Grand Despair – Seyfi Teoman
Turcia, Germania, Olanda
Lipstikka – Jonathan Sagall
Israel, Marea Britanie
Yelling To The Sky – Victoria Mahoney
SUA
În afara competiţiei
True Grit – Joel and Ethan Coen
SUA – filmul de deschidere
Almanya – Yasemin Samdereli
Germania
My Best Enemy – Wolfgang Murnberger
Austria, Luxembourg
Service Entrance- Philippe Le Guay
Franţa
Unknown – Jaume Collet-Serra
Germania, Marea Britanie, Franţa
Pina – Wim Wenders
Germania, Franţa