„Deux jours, une nuit” – teze

0
392

Marion Cotillard_Deux jours une nuit

Independența Film scoate la țanc filmul ăsta în cinematografe. Pentru că, citez: „N-am votat împotriva ta, am votat pentru bonusul meu”, se scuză un coleg de muncă în fața Sandrei (Marion Cotillard), protagonista celui mai recent experiment social de tipul „pune-te-n pielea mea” al fraților Jean-Pierre și Luc Dardenne, Deux jours, une nuit/ Două zile, o noapte.

Copiii răsfățați ai Festivalului de la Cannes, belgienii nu se îndepărtează de obicei de la zona lor de confort – filme cu miză socială, în care prim-planul îl are clasa muncitoare, mereu în căutare de bani (L’enfant), locuri de muncă (Rosetta) sau pur și simplu legitimitate (Le silence de Lorna). Protagoniștii lor sunt adesea împinși la gesturi extreme de o societate care îi aruncă spre margine, iar Sandra nu face excepție – e pe punctul de a fi dată afară de la fabrica de panouri solare la care lucrează, dar are o șansă de salvare: dacă oamenii din echipa sa votează ca ea să rămână, cu prețul pierderii unui bonus de o mie de euro de căciulă. Pentru eroina noastră începe astfel un tur electoral al umilinței, în care trebuie să-și convingă tovarășii că nevoile ei (are soț, doi copii și o ipotecă) sunt mai mari decât ale lor.

Frații Dardenne fug de când se știu de actori consacrați, pe motiv că nu vor ca alegerea de casting să influențeze nici impactul brut al filmelor lor, nici controlul creativ total pe care îl au asupra produsului finit. Și-au călcat pe inimă cu Le gamin au vélo (în care au distribuit-o pe Cécile De France) și fac un pas uriaș în față cu Marion Cotillard, deținătoare de Oscar și fashion icon în toată regula. E îndeosebi meritul actriței că dispare atât de bine într-un rol care-i cere să fie prezentă în mai toate cadrele (unele dintre ele de lungimi considerabile – vezi aceeași conversație pe care o poartă repetat, cu mici variații).

Impactul pe care îl va avea filmul asupra voastră nu va avea de-a face atât de mult cu părerea pe care o aveți despre stilul de a face film al fraților (spartan și direct, demonstrativ lipsit de zorzoane, ca întotdeauna) cât cu capacitatea de a empatiza cu drama personajului principal, în măsura în care Dardennii își cam bagă picioarele în subtilități și scriu un scenariu mai tezist decât cele obișnuite.

Sunt fortați cumva de structura narativă, care îi obligă să le dea o brumă de context unor personaje care ies din cadru cinci minute mai târziu, dar care trebuie să aibă motivațiile lor pentru care acceptă sau nu oferta protagonistei. În cele din urmă, nici una dintre stările Sandrei nu scapă de descrierea verbală, iar repetiția aceleiași plăci devine obositoare și cam greu de înghițit de cei înconjurați de drame sociale mai mari de-atât. Cei de la Sight and Sound l-au numit, nu fără admirație, un exercițiu în redundanță – dacă asta și-au propus regizorii, le-a ieșit cu vârf și îndesat.

***

Filmul rulează în cinematografele din România din 21 noiembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here