Noul lungmetraj al lui Radu Jude, realizat cu un buget infim şi cu resurse minime, Film pentru prieteni, va fi prezentat în premieră absolută la Festivalul Internaţional NexT (6 – 10 aprilie), în secţiunea Festival Friends. Testamentul video al unui sinucigaş, filmul are ca protagonist un bărbat de 45 de ani (jucat de Gabriel Spahiu, foto) care se înregistrează înainte de gestul final şi se răfuieşte cu cei pe care îi lasă în urmă.
Tot în premieră absolută vor fi prezentate la NexT şi Camelia, cel mai recent scurtmetraj al regizorului Marian Crişan, şi comediile Bora-Bora, în regia lui Bogdan Mirică, şi Numărătoare manuală, de Daniel Sandu.
În Festival Friends au fost incluse şi filmele Stanka se duce acasă (Bulgaria, 2010, r. Maya Vitkova) după un scenariu de Radu Jude, Băi termale (Belgia, 2010), realizat de câştigătoarea Trofeului NexT 2008 – Banu Akseki, şi Doar litera T (Belgia 2009, r. Ann Sirot, Raphaël Balboni ), toate premiere în România. Draft 7 (regia Luiza Pârvu), Goodbye Mr. Nice Guy (r. Ana Ilieşiu şi Matei Branea), Musafirul (r. Răzvan Tache, producător Liviu Mărghidan), Teza pe două rânduri (r. Ion Aramă, montaj Letiţia Ştefănescu) completează programul.
Cele zece titluri, prezentate şi la cea de-a cincea ediţie a festivalului de HBO, vor fi proiectate în zilele de vineri, 9 aprilie şi sâmbătă, 10 aprilie la Cinema Scala, de la ora 15.00. După fiecare proiecţie va avea loc o sesiune de întrebări şi răspunsuri cu regizorii filmelor.
Secţiunea Şi ei au fost NexT Generation va prezenta anul acesta lungmetrajele de debut a trei participanţi NexT din anii trecuţi. Marian Crişan va fi prezent şi în acest program cu filmul Morgen, trecut prin festivaluri în 2010 şi nominalizat la 11 premii Gopo. Sophie Barthes, care a făcut parte din competiţia NexT 2007 cu scurtmetrajul Happiness, se întoarce cu lungmetrajul Cold Souls/Suflete îngheţate (USA, 2009). Comedia (selecţionată la Sundance în 2009),â îi are în rolurile principale pe Paul Giamatti şi Emily Watson. Un al treilea must-see al secţiunii este Las Malas Intenciones/ Intenţii rele (Peru/Germany/Argentina, 2011, regia Rosario Garcia Montero), care a avut premiera anul acesta la Festivalul Internaţional de la Berlin.
Cea de-a cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Film NexT se va desfăşura la Cinema Scala, Cinema Elvira Popescu si Mansarda Cărtureşti.