„Can you afford me?”, scrie alături de imaginea lui Paris Hilton într-un cadru din The Bling Ring/Hoţii de celebritate. „I wanna rob”, îi răspunde indirect o fană.
După ce a revizuit imaginea Mariei Antoaneta ca pop icon şi i-a relansat cariera lui Stephen Dorff cu rolul unui actor blazat care-şi duce veacul la Chateau Marmont (în Somewhere), Sofia Coppola abordează încă o dată tema celebrităţii, de data aceasta din cealaltă perspectivă: a efectului pe care îl au asupra fanilor starurile supraexpuse de paparazzi, Internet şi propriile ego-uri.
Bazat pe o întâmplare reală, filmul urmăreşte un grup de adolescenţi, câţiva dintre ei privilegiaţi, care sparg casele vedetelor hollywoodiene alegându-şi ţintele în funcţie stilul vestimentar şi imagine – cele mai importante lucruri din lume pentru tinerii care îşi doresc să studieze la Institutul de design de modă.
Totul începe ca o joacă de-a „hai să vedem unde-şi ţine Paris Hilton cheile de la casă”, pe care o inventează Rebecca (Katie Chang, superbă) şi noul ei prieten Marc, travestit în devenire. Activitatea lor devine în scurt timp foarte populară, astfel încât li se alătură, printre alţii, un grup de trei fete educate acasă cu lecţii de dezvoltare a personalităţii şi filozofia The Secret în braţe (una dintre ele interpretată de Emma Watson, la ani-lumină de Hermione).
Fiecare incursiune în vestiarul unei vedete (Hilton i l-a împrumutat Sofiei pe cel real să filmeze în el) e pentru gaşca de hoţi ca o coborâre în Ţara Minunilor, în care nu se întâlnesc cu iepuraşul alb, ci se îmbracă cu blana lui scumpă şi o iau cu ei în lumea reală. Obiectele furate, fetişizate atât de protagonişti cât şi de camera de filmat care le surprinde pe rând, în prim-plan, sunt percepute ca nişte extensii organice ale posesorilor lor.
Convenţional în construcţie şi repetitiv în secţiunea de mijloc, scenariul îşi recapătă energia în secţiunea finală, în care membrii Bling Ring sunt intervievaţi de reporteri. Fascinaţia bolnavă a publicului american pentru răufăcători gen Bonnie şi Clyde (după cum îi spune Marc unei ziariste) îi transformă pe tineri în celebrităţi la fel de efemere ca idolii lor, cu care ajung să împartă aceeaşi aripă de închisoare (vezi cazul lui Lindsay Lohan).
Conştienţi de noul lor statut, inculpaţii arată impecabil în sala de judecată, iar regizoarea nu uită să îi filmeze în ralanti – în fond, au reuşit ce şi-au propus: camerele sunt îndreptate spre ei.
Văzut la pachet cu Spring Breakers, cu care împarte mai mult decât revelaţia încă unei puştoaice care s-a maturizat (aici e Emma Watson cea care dă la o parte trecutul), The Bling Ring e la rândul său o capsulă a zeitgeistului generaţiei Facebook, care arată a ceva arti(super)ficial pentru că aşa sunt şi protagoniştii săi.
Mesajul filmului, simplu, încape într-un singur cadru – cel în care Rebecca se priveşte îndelung în oglinda de machiaj iluminată cu becuri-lampă a lui Lindsay Lohan.
