„The Hunger Games 2” – sequelul şi controlul calităţii

0
204

Hunger Games 2

Nu-mi stă în fire să încep o cronică făcând referire la alta, dar trebuie să mă justific cumva pentru ceea ce voi spune, după ce am desfiinţat aici destul de sumar primul episod al „sagăi” (americanii adoră cuvântul ăsta) The Hunger Games,  Catching Fire.

Dacă v-aţi obosit să daţi click pe linkul de mai sus, nu o să vă mai povestesc în detaliu ce se întâmplă în partea a doua (veţi evita sau alerga oricum să vedeţi filmul, indiferent ce v-aş spune), dintr-un motiv foarte simplu – e cam acelaşi lucru: Katniss (Jennifer Lawrence) e în Districtul ei (cu iubitul la fel de soporific – Liam Hemsworth), sorţii îi sunt din nou potrivnici (atât ei cât şi lui Peeta, la fel de scund şi de împiedicat ca Frodo), se antrenează şi intră în arenă. Încă 140 de minute de blockbuster schizoid, jumătate distopie post-consumeristă fast-food,  jumătate aiureală cu glazură SF.

Voi trece direct la subiect: din motive dintre cele mai surprinzătoare, Catching Fire nu e deloc prost, nici măcar atunci când e foarte aproape să fie – ultimele 50 de minute, în care personajele ar fi putut foarte bine să joace curling, în loc să se alerge prin junglă în ceea ce seamănă cu un nivel din Far Cry sau cu o partidă de quidditch.

Într-un gest singular în ultima vreme, chiar se vede când studioul din spatele continuării unui film suplimentează bugetul cu 50 de milioane de dolari pentru a îndrepta greşelile trecutului. Aşadar, la revedere ogari neconvingători, bine aţi venit babuini generaţi digital cu simţ de răspundere (la ani-lumină de lupii jenanţi din Twilight). Pentru că aţi reclamat ameţeli de la shaky-cam, noul regizor Francis Lawrence (competent fără a se fi pogorât asupra lui Duhul Sfânt încărcat de geniu) reinventează trepiedul. Philip Seymour Hoffman, Jeffrey Wright şi Amanda Plummer (de când nu aţi mai văzut-o într-un film?) se alătură distribuţiei, pentru că dau întotdeauna bine.

Şi dacă tot sunteţi fani, haideţi să ne petrecem 90 de minute ignorând titlul seriei şi livrând un fel de remake al primei părţi, care scoate în evidenţă amănuntele campy ale cărţii: adversari mult mai interesanţi (narcomani! genii tocilare! o bunicuţă mută!), un triunghi amoros de care poţi de data asta râde în voie – partea asta nu ştiu dacă e intenţionată; şi mai multe prim-planuri cu actriţa noastră cu lipici la public. Până şi elementele de comentariu social şi paralelele  cu lumea înconjurătoare îţi sunt servite cu mai multă pertinenţă sau cu câte o glumiţă spusă de Woody Harrelson.

Şi iată cum continuarea unui film lipsit de ritm şi tare văduvit de logică reuşeşte să fie o surpriză plăcută. Catching Fire,  acest The Empire Strikes Back al seriei The Hunger Games (respectând proporţiile. Peeta nu e Han Solo), merită un popas în sala de cinema.

Filmul rulează în cinematografele din România din 22 noiembrie. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here