„47 Ronin” – Samurai pierduţi, se oferă recompensă

0
197

47-ronin-keanu-armor

Am convingerea că 47 Ronin, varianta 2013, are atât de puţine şanse să rămână în conştiinţa publicului, încât va fi ocolit atât de topurile celor mai proaste cât şi ale celor mai bune filme, indiferent de criteriile folosite pentru selecţie. Eu însumi scriu aceste rânduri doar pentru a nu uita că l-am văzut la un moment dat.

Inspirat dintr-o cunoscută poveste populară japoneză ce pleacă de la nişte întâmplări reale ale secolului al XVIII-lea, la care scenariştii adaugă creaturi fantastice, vrăjitorie şi demoni (din reţetarul obişnuit al blockbusterelor fantasy), 47 Ronin e o corcitură mai mare decât protagonistul interpretat de Keanu Reeves.

Un voice-over didactic ne introduce în atmosfera unei Japonii mitice, condusă de un shogun nemilos. În urma unui complot al unui clan rival, susţinut de o vrăjitoare ceacâră (Rinko Kikuchi, delicioasă), o ceată de foşti samurai avându-l drept side-kick pe Keanu (în rol de proscris, cu barbă şi privire impenetrabilă) are de răzbunat dezonoarea şi sinuciderea (!) stăpânului lor şi de salvat domniţa care e pe cale să ia de soţ un om foarte rău la suflet.

Ce urmează e o combinaţie de elemente de basm (testul curajului, armele fermecate, uciderea bestiei, obligatoriul dragon final) şi ceea ce Hollywoodul înţelege prin cultură japoneză – a se citi: nu prea multe (vezi orice, de la The Last Samurai la The Wolverine).

Nu am reuşit niciodată să pricep de ce se mai străduieşte sistemul american să simuleze interesul/fascinaţia faţă de alte culturi, cu scop evident comercial, dacă nu face niciun efort de imaginaţie (dincolo de scenografie) să vadă cui anume i se adresează de fapt. De exemplu, finalul e foarte kosher, scris parcă anume să nu îi sară publicul japonez în cap; tuturor oamenilor nefamiliarizaţi cu cultura japoneză, deznodământul şi ceea ce fac personajele în numele codului de onoare al samurailor li se va părea neverosimil.

În acelaşi timp, japonezul de rând va strâmba cu siguranţă din nas la informaţii livrate spectatorului gata mestecate, în explicaţii stângace strecurate în replici de genul „să-şi facă seppuku, să se sinucidă” sau  „ronin, samurai fără stăpân”. Drept dovadă, Japonia a găsit altceva mai bun de făcut decât să se ducă să vadă filmul, deşi a rulat acolo în premieră mondială, având încasări modeste.

Misterioase sunt de asemenea împrejurările în care unui regizor debutant (Carl Rinsch)  i se dau pe mână 175 de milioane de dolari să facă un film cu un surfer dude în rolul principal, fără personalitate sau scenariu (eroii sunt salvaţi de la pieire de… montaj), care ar semăna cu Piraţii din Caraibe dacă ar avea vreun strop de umor (roninul supraponderal nu se pune). Un lucru măcar e cert: 47 Ronin va trece prin peisaj fără să lase urme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here