Rusia, încercuită la Cannes

0
277

Maidan

CORESPONDENȚĂ DE LA CANNES. Ca s-o văd pe Sophia Loren, am fugit de la proiecția filmului lui Jean-Luc Godard, Adieu au langage. Da! Guilty as charged. Încerc să îl văd până la final, merită. Pentru abordare, pentru că e Godard, pentru că e un fel de 3D în joacă cu 2D; pentru că e spumos și plin de idei și concepte. Pentru că e și câinele lui Godard în el.

Ultimele dimineți au început cu teme grele. The Search, al lui Michel Hazanavicius (The Artist), proiectat în competiție, a împărțit presa în pro și contra. Asta dacă e să mă iau după zumzetul de după, pe care l-am auzit alergând spre Maidan, noul film al lui Sergei Loznitsa (ucraineanul selecționat anterior la Cannes cu My Joy și Dans la Brume,în 2012), de data asta în afara competiției, filmul oglindă al Maidanului, al lunilor de proteste recente desfășurate în Kiev. Rusia a fost sub atac miercuri la Cannes. La asta m-am gândit după cele două filme.

Maidan e o reflecție jurnalistico-documentară de clasă, un film observațional în care camera absoarbe, captează, arată. Ce se întâmplă e real. Știm cu toții ce s-a întâmplat din noiembrie până în martie pe Maidan, în mare, însă filmul surprinde frânturi de povești și personaje. Le întâlnim pe fetele care servesc ceai, pe cele care gătesc, corpul medical; observăm întreaga mașinărie de solidaritate, ecosistemul care s-a fondat pe Maidan.

Vedem și auzim cum se trage, vedem căștile de bicicletă și celelalte obiecte de apărare găsite de eroii de pe maidan. Vedem sicriele trecând prin mulțime, auzim cum frații se caută unii pe alții prin portavoce, ascultăm discursul primului ministru, vedem coruri de copii cântând, învățăm și noi imnul Ucrainei.

The Search

Drame în Cecenia

The Search abordează tema războiului din Cecenia, cel din 1999. Filmul are la bază producția omonimă din 1948 a lui Fred Zinneman, cu Montgomery Clift, despre un băiețel supraviețuitor la Auschwitz care își caută mama în Berlinul de după război.

Filmul lui Hazanavicius urmărește un băiețel, Hadji (Abdul Khalim Mamatsuiev), ai cărui părinți sunt omorâți de soldați ruși în fața casei lor, fuga lui cu fratele mai mic în brațe și călătoria lui, amuțit de durere și șoc. Apoi mai e povestea unui soldat rus prins cu un joint și aruncat înapoi în armată și abrutizat acolo, umilit, batjocorit. Și sora puștiului, rămasă în viață, care pornește în căutarea celor doi frați.

The Search durează peste două ore și asta cred că e în deserviciul lui.  Țintește prea multe dintr-un foc și face apel la sentimentalisme și texte/ situații clișeu de genul „trebuie să conteze, trebuie să se afle de tot ce se întâmplă aici. M-am săturat de indiferența autorităților!”(urlat de comisarul european jucat de Bérénice Bejo la telefon unui funcționar la Bruxelles). Filmul abundă în imagini și secvențe menite să cutremure și te indigneze (s-a filmat în Georgia); cromatica preponderentă e cenușie, cu excepția sângelui împroșcat de trupurile ucise de soldații ruși.

Mă revoltă faptul că o istorie atât de puternică e spusă într-o manieră didactică, moralizatoare. Simplele povești, ele însele extrem de complexe și delicate, spun suficient. Sigur, înțelegem cu toții cât de încâlcită e istoria și cât de penibilă e indiferența noastră și neputința (ne place să credem) de a schimba ceva, dar să arăți atât de vădit cu degetul când trebuie să ne emoționăm mi se pare, evident, complet în defavoarea filmului. Unul de competiție, chiar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here