Într-o secvență de efect din Soldații. Poveste din Ferentari, camera îl urmărește pe doctorandul în manele Adi (jucat de Adrian Schiop, autorul romanului cu același nume și co-scenarist), plimbându-se cu bicicleta prin inima Ferentarilor, printre blocuri mizerabile și sărăcie. Ce face ca momentul să fie remarcabil și frapant nu sunt naturalețea și exoticul, cât conștientizarea că obiectivul camerei nu e deloc invizibil, ci un element în fața căruia cei filmați reacționează constant, ferindu-și privirile. Astfel de momente apropie lungmetrajul de debut al Ivanei Mladenovic (Turn Off the Lights) de docu-ficțiune și îi dau un aer mai autentic decât cel al unei reconstituiri atent coregrafiate.
Romanul lui Schiop a creat vâlvă în 2013, nu doar datorită poveștii la persoana întâi a relației homosexuale dintre Adi, băiat fin, dar cu tendințe autodistructive și mult timp liber, și Alberto, un rom deopotrivă condamnat și victimă sigură a propriei vieți fără orizont. E suficient să adaugi sucul de portocale ca să faci nitroglicerină. Nu e nimic mai potrivit să enunțe asta ca descrierea trailerului de pe Youtube a filmului: A modern Romeo & Juliet set in the Roma outskirts of Bucharest!
Înainte de toate însă, e un roman viu, cu o valoare aproape documentară, care nu cade în senzațional și nici nu își exploatează personajele pentru a șoca. Cârciuma din Zeicani – spațiu din păcate prea puțin folosit în film – adună în jurul ei o serie de personaje care ies pur și simplu din pagină cu poveștile lor de viață picarești: ospătari ratați, cerșetori, combinatori de câte o țigară și-o bere.
Cu mai multe manele (100% mai mult Dan Bursuc) și mai puțin Street Delivery, filmul Ivanei Mladenovic alege să adapteze liber romanul, dar este fidel formatului episodic și spiritului acestuia, canalizând atenția asupra relației de co-dependență și jocurilor de putere dintre cei doi protagoniști, unul în căutare de intimitate și celălalt obișnuit din pușcărie să facă trafic cu a sa, pentru a obține beneficii imediate.
Probabil și datorită faptului că lucrează cu non-profesioniști și pentru că nu vrea să supraliciteze polemicul, sexul se întâmplă în general noaptea sau între reprizele de negociere pe bani, țigări și pet-uri de Timișoreana. Sufrageria e mică, deci camera de filmat (a lui Luchian Ciobanu) nu e sfioasă și stă aproape de Vasile Pavel Digudai, uriașul aspru și „suflețelul” filmului (așa autentic încât vezi o întreagă lume în ochii lui) și Adrian Schiop, a cărui transformare din autor reflexiv, cu spirit confesional, în personaj-martor timid și reținut, e foarte revelatoare.
Ca și Marița, Soldații are inspirația de a evita „explozia” din ultimul act, obligatoriul moment de mare intensitate dramatică, la un moment dat nelipsit din filmele românești pe tiparul „felie de viață” – și care, atunci când e nemeritat și demonstrativ, poate să scufunde un film cu totul – vezi Ilegitim. Soldații avea una la dispoziție chiar în carte, într-un pasaj în care Adi rămâne fără bicicletă, dar optează să evite stridențele în favoarea a ceva poate anticlimactic, dar puternic.
Ivana Mladenovic fructifică promisiunile pe care le făcuse cu scurtmetrajele din facultate și cu documentarul Turn Off the Lights și își face debutul în lungmetraj cu o voce nouă și un film foarte curajos care va înfrunta curând un public ce râde la înjurături și căruia, ca și clienților crâșmei din Zeicani, nu-i plac bulangiii. S-ar putea să fie mai important pentru cinematografia noastră sau, în orice caz, un exercițiu mai mare de maturitate decât ne imaginăm.
Soldații. Poveste din Ferentari s-a văzut la Les Films de Cannes à Bucarest și are premiera în cinematografe pe 2 februarie 2018. Aveți timp să citiți cartea, așadar.
