„Țestoasele Ninja” – o reclamă cât un film

0
282

teenage_mutant_ninja_turtles_tmnt_2014-wide

Pentru că nimic nu mai e sacru în ziua de azi, nici măcar broaștele cu carapace, bipede, mâncătoare de Pizza (Hut), cărora le ședea atât de bine în anii ’80, Țestoasele Ninja au parte de o operație de întindere a ridurilor, cu ajutorul tehnologiei motion capture, în cel mai recent film produs de Michael Bay ca să vă stoarcă buzunarele de toți banii pe care nu i-ați cheltuit pe Transformers.

Deoarece copilul răsfățat avea niște jucării mai mari cu care să se joace, cel care îi ia locul, Jonathan Liebesman (care, dacă ar mai scoate din când în când camera din ochii și gura personajelor, ne-ar ajuta și pe noi să înțelegem mai mult din ce se întâmplă) face filmul ca și cum Bay l-ar ghida ca un spirit călăuzitor. Nu lipsesc nici stereotipia de factură rasială (deși niciuna dintre țestoase nu e vociferată de un actor de culoare!), nici glorificarea fundului (și nimic mai mult) lui Megan Fox, ori lexiconul pe care l-ai folosi să descrii stilul de filmare al maestrului – lens flare, snap zoom-uri, ralantiuri, dutch tilt- uri, tăietura la trei secunde etc.

Incoerent, bombastic, încărcat de product placement. Ce are în plus însă „reimaginarea” e durata pertinentă, o doză acceptabilă de energie și cel puțin o secvență care e peste tot ce a oferit/pedepsit halucinantul Age of Extinction.

Dar să ne întoarcem la povestea noastră, suspect de similară cu scenariul reciclat de The Amazing Spiderman, altă poveste care o lua de la zero. Și aici avem un reporter băgăcios (April O’Neil), cu tată un om de știință care a murit într-un accident suspect în timp ce lucra la un experiment ultrasecret. În căutare de subiecte tari, tânăra ajunge să descopere un plan diabolic în care sunt implicați numai oameni pe care îi cunoaște, pentru că așa vrea scenaristul. Acum trebuie să îl înfrunte pe ucigașul părintelui său, cu ajutorul unor mutanți cu carapace antiglonț și debit verbal considerabil, care locuiesc în canalizarea orașului împreună cu maestrul-șobolan Splinter.

Cât timp nu pierde vremea cu explicații pentru mutația „șopârlelor” (am încheiat citatul) sau referințe pop aruncate fără discernământ (Jedi, Hogwarts, Lost, sunt cuvinte aruncate în aceeași supă), și se ține de ceea ce le place puștilor între 9 și 12 ani și oamenilor cu un pronunțat simț al nostalgiei, Țestoasele Ninja/ Teenage Mutant Ninja funcționează acceptabil ca reclamă spectaculoasă pentru vândut jucării. Atât timp cât nu încerci să zgârii suprafața, desigur; April O’Neil spune la un moment dat că e  „gata cu spuma și clăbucul”, dar nici ea nu o crede.

***

Filmul rulează în cinematografele din România din 22 august.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here