„American Sniper” – propagandă

0
908

AMERICAN SNIPER

Din cele opt filme nominalizate la Oscar anul acesta, patru sunt biografice, dovadă că apetitul Academiei pentru filme trase la indigo despre oameni excepționali e invers proporțional cu gradul meu de suportabilitate.

American Sniper/ Lunetistul american (șase nominalizări și 200 de milioane de dolari în 10 zile, în ianuarie!) vine pe valul de popularitate a altui film despre un soldat erou, Lone Survivor, să mai bată o dată în piept (dacă mai era nevoie) orgoliul  de națiune civilizatoare și pacificatoare a Statelor Unite. În mâinile lui Clint Eastwood, unul dintre blazoanele republicanismului american, povestea adevărată a lunetistului Chris Kyle (cel mai „eficient” din istoria militară a SUA), nu e decât un deșănțat film de propagandă, care m-a revoltat cu perspectiva lui în alb și negru.

E un portret al americanului care vrea să se facă cowboy, dar își iubește familia și vrea s-o protejeze, deci se înrolează în armată să împuște teroriști – de care Irak-ul, din câte se pare, e plin – adică bărbați, femei și copii fără identitate și biografie, sălbatici care nu vor decât să împingă țara înapoi în haos și care constituie o amenințare directă la libertatea americană.

Kyle, jucat de un Bradley Cooper foarte dedicat (cu 20 de kilograme de mușchi în plus și accent texan), are mustrări de conștiință și stres post-traumatic doar în ceea ce îi privește pe camarazii pe care nu a reușit să îi salveze, nu și în privința irakienilor pe care i-a ucis. E un lucru pe care atât Kyle, în cartea sa, cât și filmul lui Eastwood îl susțin în repetate rânduri, care s-o potrivi foarte bine cu idealul armatei americane, dar care îl transformă pe protagonist într-un roboțel cu armă care execută oameni pe baza unei judecăți sumare.

Secvențele în care interacționează cu soția sa (Sienna Miller, în registru de „nevastă neconsolată”) sunt o strepezeală continuă de dinți, cu tot cu o secvență de agățat de-a dreptul ilară în care Miller bea singură într-un bar plin de soldați, dar servește replici de tipul „eu nu ies la întâlnire cu pușcași marini”. La amuzamentul accidental contribuie copiii din plastic folosiți în loc de copii reali, chestie care se vede și din satelit. Măcar sesiunile de împușcături sunt decent orchestrate (în stilul unui nivel din Call of Duty) – fără a ajunge la gradul de spectaculozitate al lui Black Hawk Down sau la cel de tensiune din The Hurt Locker.

Pus pe făcut onoare acestui fiu al Americii (cu 160 de victime confirmate), Eastwood și scenaristul Jason Hall își iau libertăți considerabile în adaptarea unei cărți autobiografice deja plină de informație îndoielnică. Mai intai, umflă de câteva ori recompensa pusă pe capul protagonistului. Apoi, de dragul fluidizării narațiunii, ancorează cele patru tururi în Irak în jurul unor antagoniști abia menționați în carte: un terorist poreclit Măcelarul și un lunetist irakian extrem de eficient pe care nu Kyle l-a doborât în realitate, și nu de la acea distanță. E cel puțin bizar faptul că acest moment de eroism și maximă virtuozitate (de care Kyle era, din câte se pare, capabil) e scos din joben, dar fie.

Îmi miroase a lipsă de responsabilitate crasă această gâdilare a orgoliului americanului fundamentalist, deținător de arme de foc, degrabă vărsătoriu de sânge și ușor influențabil, dar American Sniper i se adresează, în primul rând, lui. Pentru noi ceilalți, e mai mult o ciudățenie.

*

Filmul rulează în cinematografele din România din 23 ianuarie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here