„Pain and Gain” – din seria „so bad it’s good”

1
858

pain and gain

Zilele astea, Terrence Malick face mai multe filme fără roboţi decât Michael Bay. În aceste condiţii, Pain and Gain/Trage tare şi te scoţi apare ca un ocol în cariera celui mai infantil/teribilist/răsfăţat/ridiculizat regizor al Hollywood-ului. Vorba cântecului: „I miss you like Michael Bay missed quality/When he made Pearl Harbour”.

Din multe puncte de vedere, Pain and Gain e un film atât de personal, încât i se poate lipi, mai în glumă mai în serios, eticheta de „film de autor”. Ce fel de autor, e o altă discuţie.

Suntem în 1994. Suntem avertizaţi că e o poveste reală. Daniel (Mark Wahlberg, cu freza la modă) e un instructor de fitness dedicat („I believe in fitness”) cu ambiţii mai mari decât muşchii pe care îi arborează („You need some money to go with that body”).

Împreună cu doi inşi veniţi să tragă de fiare, Paul – un fost puşcăriaş ce l-a găsit pe Iisus (Dwayne Johnson, care pe măsură ce se îndepărtează de supranumele The Rock, se apropie şi mai tare de imaginea unui pietroi), şi Adrian (Anthony Mackie, surogat de Will Smith, varianta buget), decide să îşi ia soarta în propriile mâini – ceea ce presupune să răpească un bogătaş naiv (Tony Shaloub) şi să îl forţeze să îşi treacă averea pe numele lor. Există o singură problemă: cei trei sunt „proşti ca noaptea”. Iar Michael Bay pare să îi înţeleagă perfect.

Stilistic (forţând termenul până la limita semnificaţiei sale, pentru că aici „stilul” înseamnă Miami, Porsche, apusuri), se apropie de celălalt film cu buget mic al lui Bay, debutul Bad Boys, produs al aceloraşi vremuri pe care le evocă Pain and Gain, desuet astăzi. Tot trăsături definitorii ale personalităţii lui Bay sunt şi ticurile trecerii camerei printre gratii sau prin găuri în perete, fascinaţia pentru profanarea cadavrelor (vezi şi Bad Boys II), sexismul dublat de ignoranţă, triplat de xenofobie (personajul stripteuzei Sorina Luminiţa, emigrată dintr-o Transilvanie care pare a găzdui castelul din Praga), umorul de toaletă asezonat cu numeroase reprezentări şi aluzii falice.

Pe scurt, „proiectul de suflet” al lui Bay e la fel de subtil ca voice-over-ul personajelor care îşi varsă ambiţiile timp de un sfert de oră şi de lipsit de măsură ca decapotabila Corolla roşie cu huse cu Scooby Doo pe care o conduce Daniel. Overkill total.

Parcă amintindu-şi că toată isteria e inspirată din realitate („e încă o poveste reală”, citim pe ecran în timp ce Paul perpeleşte nişte mâini pe grătar), finalul o dă în sindromul „iată cum s-a terminat totul”, care lungeşte filmul până la două ore. Din fericire, punctate de multe elemente de amuzament so bad it’s good, în general pe seama lui Michael Bay şi a inocenţei sale ( „care-i faza cu notarii?” e o întrebare la care ar putea şi el să răspundă).

Pain and Gain nu e lipsit de plăceri, dar niciuna nu e curată sau nevinovată.

Filmul rulează în cinematografe din 26 aprilie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here