(TIFF 2018) Anti-războaie: “Donbass” și “Foxtrot”

0
695

La TIFF 2018, două filme ale unor regizori participanți direct sau martori ai conflictelor din țările lor  privesc războiul critic, din perspective diferite (și dintr-o altă etapă a durerii), dar complementare.

Donbass

Venit direct de la Cannes (unde a câștigat premiul pentru regie al secțiunii Un certain regard) Donbass e un film furios și un alt strigăt de disperare al regizorului Sergei Loznitsa. Evenimentele se petrec cândva după Euromaidan, în regiunea Ucrainei cu același nume, pe fundalul conflictului armat dintre separatiști și autoritatea ucrainiană. Unul după altul, episoadele (cu câteva personaje comune,  dar altfel, în mare parte, de sine stătătoare) cu un puternic iz anecdotic ilustrează corupția, abuzurile, sărăcia și manipulările unei societăți eșuate. Luate în bloc, au un efect de acumulare și escaladare până la limita de sus a grotescului care îl poate marca pe spectator până la a a admira angajamentul politic all-in a lui Loznitsa, sau îi poate crea o reacție de saturație față de ceea ce e redundant sau îngroșat.

Eu mă situez în cea de-a doua tabără – dar fără a-i nega filmului certele calități – intensitatea câtorva scene – cum e cea în care un presupus dușman al poporului este umilit și bătut în stradă de mulțimea furioasă -, imaginea lui Oleg Mutu (colaboratorul predilect al regizorului la lungmetrajele sale de ficțiune care, vizual, par rupte din Noul Val, căruia i se alătură Valeriu Andriuță într-un rol scurt) și câteva alegeri regizorale inspirate – vezi planul-secvență final.

Dar Loznitsa e necruțător – nu are timp să își lase personajele să respire și nu nuanțează ci trece mai departe, la următorul episod, care licitează mai tare cartea indignării. Donbass e un film cu o mare rană deschisă în centru, pe care e prea preocupat să o arate ca să o mai și discute.

Trailer

Foxtrot

Samuel Maoz avea 20 de ani și își îndeplinea stagiul militar obligatoriu, când a izbucnit războiul din Liban. Experiența de tanchist i-a servit drept inspirație pentru filmul de debut, Lebanon (2009), un manifest anti-război claustrofobic și deosebit de intens, în care războiul se vede prin vizorul sistemului de ochire al tancului. La Q&A-ul de după proiecția cu sala plină de la TIFF a celui mai recent film al său, Foxtrot (Marele premiu al juriului la Veneția în 2017), Maoz ne spunea că Lebanon era un film despre trauma războiului trăită la nivel individual, în timp ce Foxtrot e despre post-trauma unei națiuni, prin prisma unei tragedii grecești în trei acte.

Primul act are structura unei chamber drama clasice. La ușa lui Michael (Lior Ashkenazi), un arhitect de success, sună doi militari. Văzându-i, soția sa Daphna (Sarah Adler) leșină pe loc, pentru că asta poate însemna un singur lucru: fiul lor Jonathan (Yonaton Shiray) a “căzut la datorie”. Michael încearcă să facă față situației bând apă la interval regulate, îngrijindu-și soția și lovindu-și discret câinele la coaste. În toiul aranjamentelor legate de înmormântare, părinții sunt înștiințați că a fost o greșeală și fiul lor este în viață, la un post de control undeva în nord.

Pentru al doilea act, Maoz schimbă registrul – dacă primul era filmat și montat exact, simetric, rece ca Michael, al doilea e puternic stilizat, impresionist și oniric, în ton cu plictiseala și rutina soldaților puși să-i controleze pe toți cei rătăciți pe drumul pe care-l păzesc și cu firea visătoare a lui Jonathan. Umorul negru, care străbate toate cele trei părți, e mai pronunțat aici, căpătând accente suprarealiste: ca în secvențele în care soldații cronometrează viteza cu care se rostogolesc conservele, pentru a concluziona că li se scufundă containerul în care locuiesc.

Al treilea act închide cercul, cu un episod centrat pe personajul lui Daphna, în dialog cu Michael. Aici filmul își pierde din forță, într-un dialog demonstrative-terapeutic, destul de standard, despre cum să-ți accepți pierderea și să mergi mai departe.

O secvență în care armata israeliană mușamalizează omorârea accidentală a unor tineri a iscat nenumărate controverse la Tel Aviv – Ministrul Culturii a îndemnat la boicotarea filmului, datorită luminii nefavorabile în care e pusă armata eliberatoare. Maoz nu înțelege de ce țara sa duce un război neîntrerupt, deși acum e o putere tehnologizată, cu armă nucleară, care nu mai are niciunul dintre dușmanii tradiționali de secole, și dă vina pe un fatalism al poporului său, transmis din generație în generație. Probabil că vă sună cunoscut.

Foxtrot intră în cinematografe din 8 iunie, distribuit de Transilvania Film.

Trailer

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here