
Autor: Dragoş Marin
Lui Hesher i-a luat mai mult de un an să ajungă la noi pe ecrane, şi acum că a ajuns, îmi e neclar de ce el, în loc de ultimul film al lui Wes Anderson.
În primul rând, nu e prea inspirat: personajul-titular (Joseph Gordon-Levitt, de altfel unul dintre cei mai buni actori ai generaţiei sale) e un soi de rocker pierde-vară sălbatic şi violent, cu un deget mijlociu tatuat pe spate şi fără maniere, care dă buzna în casa unei familii aflate în doliu. Fără date biografice şi vreun dram de consistenţă psihologică, Hesher se distinge mai mult prin nesimţire decât prin rebeliune, iar de se vrea o oglindire a părţilor urâte ascunse (şi totodată a conştiinţei) fiecăruia dintre personaje/noi – să fie asta cheia de citire a filmului? – e o reflexie cam opacă. Dacă rolul de izbăvitor nu i se potriveşte, măcar atunci când fură cablu TV direct de la stâlpul de înaltă tensiune sau fumează la bong cu bunica e suportabil.
Apoi, oamenii care îl înconjoară nu sunt credibili sau măcar interesanţi: adevăratul protagonist, T.J., băiatul care suferă din cauza urma pierderii mamei sale, şi se află în căutarea ultimului loc în care fusese fericit, se duce la şedinţe de terapie în grup cu tatăl său (pe care Rainn Wilson înţelege să îl interpreteze ca pe un autist) între două abuzuri ale mardeiaşului şcolii. Vânzătoarea Nicole (Natalie Portman, pe pilot automat indie) trăieşte într-o lume paralelă în care „dacă moare, nimeni nu va observa”, deşi au cam trecut vremurile în care era credibilă în rol de „the girl next door”.
Şi, nu în ultimul rând, filmul de debut al lui Spencer Susser e plat regizat şi lipsit de vlagă, în ciuda excentricităţii pretinse de personaj. Depresia clasei muncitoare îneacă avântul pe care şi-l ia scenariul (atât cât e, după ce Hesher incendiază şi distruge obiecte de uz casnic), şi plictiseşte. Singura sclipire, o reinterpretare liberă, într-o piscină, a unei scene din Star Wars prea puţin citată de obicei în cultura pop – cea cu Han Solo, Leia şi Luke blocaţi în canalizarea cu pereţi mobili – se stinge repede.
Hesher e genul de film de Sundance în care joacă actori consacraţi în căutare de credibilitate, însă fără ceva concret de zis şi prea banal ca să conteze.
***
Hesher rulează în cinematografele din România din 24 august.
