CRONICĂ. „Scurt/ 4: Istorii de inimă neagră”

0
489

scurt pe patru

UPDATE. Patru scurtmetraje noi intră pe marile ecrane de astăzi, 28 noiembrie, reunite într-un omnibus cu titlul Scurt/ 4: Istorii de inimă neagră. Nu poveștile de viață și (mai ales) de moarte îl fac special, cât genurile pe care le abordează câteva dintre scurtmetraje, rarități în filmul românesc: o comedie suprarealistă cu sinucigași din dragoste și multă muzică (Să mori de dragoste rănită, regia Iulia Rugină), un thriller tarantinesc  cu tușe noir care sfârșește în sânge (Kowalski, regia Andrei Crețulescu) și o dramă de epocă despre emigranții români din America secolului XIX (O lume nouă, regia Luiza Pârvu). Trece și prin perete (regia Radu Jude) e o adaptare liberă după Cehov, o dramedie cu ușoare accente de thriller, în care o fetiță e confruntată cu ideea de moarte și cu înțelepciunea lumească despre lumea de dincolo.

Cronicarii Dragoș Marin și Cătălin Mesaru  iau la bani mărunți Scurt/ 4: 

Dragoș Marin: Să mori din dragoste rănită are în spate echipa Actorie de Film/ Love Building (Iulia Rugină/Ana Agopian/Oana Răsuceanu etc.) și multe în comun cu fratele său mai lung. Un Romeo și o Julietă oftează la unison pe șlagărul Angelei Similea și-s pe cale să-și pună capăt zilelor, când le sună soneriile. În scenă intră niște vecini (prea) colorați, rupți din Jocul Ielelor și orgii din colegii americane, o divă a muzicii ușoare românești și multă inimă albastră. Fără profunzimi deosebite și actori profesioniști, dar compensând cu un scenariu isteț și ceva panaș vizual, Să mori din dragoste rănită curge bine și repede.

E o pâine bună de mâncat pe nișa asta de film de public, din păcate monopolizată de MediaPro (care a și distribuit Love Building, de altfel), și mă bucur să văd că mai sunt și alții care mișcă în front. Ție ți-a gâdilat tare pornirile critice?

Cătălin Mesaru: L-am perceput ca pe o glumiță, destul de bine închegată. Adică, să ne înțelegem – e clar un scurtmetraj făcut pe sistem camp, care-și propune să mulgă pe cât posibil piesa ce-i dă titlul. Ce-i drept, o și face. Că rezultatul e destul de inegal contează prea puțin, măcar e un camp asumat și extrem de just. Problema e că după ce ți se servește twist-ul/cameo-ul din final, nu prea ai de ce să-l mai vezi încă o dată, pentru că nu e plin de chestii subtile. Enfin, funcționează cum funcționează, iar manierismele-s asumate.

Ce zici, însă, de O lume nouă al Louisianei Pârvu, cu Olimpia Melinte nu în rol de adolescentă, cum ne-a tot obișnuit, ci în rol de gravidă printr-o Pensylvannie (parcă!), dintr-un interior de casă de la țară din vremuri trecute?

Dragoș: Ah, de unde să încep. De la graiul (moldovenesc?) al Olimpiei Melinte, sau de la primarul satului, care pare imigrant român după vorbă, dar se adresează în engleză celor doi cumnați cvasi-incestuoși, dar totuși virtuoși? Spre deosebire de filmul Iuliei Rugină, aici camp-ul nu e deloc, dar deloc asumat, deși ar fi mers atat de bine. Filmat în State, e destul de curățel la nivel de imagine (de ce-or fi adus costumele din România însă, mă întreb?) și presupun că are și niște intenții bune pe acolo pe undeva (imigranții care fac film despre strămoșii imigranți), dar rezultatul e plat, plat, plat.

Cătălin: Nu înțeleg, în primul rând, de ce se face atâta tam-tam că a fost filmat în America. Ținând cont că e vorba doar de interioare, putea fi filmat bine-mersi oriunde. Pe lângă asta, e lung cât o zi de post, plin de platitudini actoricești, derapaje de accent și de limbaj, nimic palpitant la nivel vizual, plus că eu, unul, nu-i înțeleg miza. Dacă anteriorul scurt al Luizei Pârvu, My Baby, măcar arăta cum arăta și era cu Rodica Lazăr, pe lângă Olimpia Melinte, O lume nouă scârțâie pe cam toate palierele. Mă rog. Să trecem la lucruri care trec prin perete. Radu Jude, deci.

Dragoș: Radu Jude continuă să vorbească despre moartea la bloc. De data asta o sinucidere, așa cum e ea văzută de vizavi de vecin, nepoată și prietenii cu care joacă table. Nu văd niciun motiv pentru care Jude să renunțe vreodată să colaboreze cu Sofia Nicolaescu și Gabriel Spahiu. Fetița e dinamită curată (scurtmetrajul e un plan-secvență de 17 minute și ceva, filmat într-o singură zi!), iar Spahiu (în rol de tablagiu orb) face tot deliciul ca exponent al eternei fascinații a morții la român. Dialoguri excelente, naturale, amestecând anecdoticul cu înțelepciunea populară, într-un scurtmetraj mai relaxat decât O umbră de nor. Te las pe tine la Kowalski.

Cătălin: Mi-a plăcut cumva mai mult O umbră de nor, dar asta nu înseamnă că nu m-am distrat copios și la Trece și prin perete. În mod normal, eu am niște probleme cu filmele cu copii, deoarece calitatea performance-ului actoricesc lasă de dorit, dar aici, așa cum ai zis și tu, Sofia e mega-spumoasă.

Știu că tu nu ai apucat să vezi Kowalski, așa că o să-mi dau singur cu părerea despre el. În primul rând, încep cu sfârșitul – are pe soundtrack nu o piesă de Ryan Gosling, ca în primul scurt al lui Andrei Crețulescu, Bad Penny, ci o piesă a trupei lui Konstantin Gropper, Get Well Soon (a nu se confunda cu How To Dress Well, ăla-i R&B, ăsta-i indie rock), piesă care poartă titlul If This Hat Is Missing I Have Gone Hunting, și e o superbitate muzicală absolută, cu un fel de cor de majorete pe alocuri apoplexice, pe alocuri letargice.

Ăsta-i singurul spoiler pe care îl voi da despre scurtmetraj, restul trebuie văzut: e mai curajos decât Bad Penny, fiind vorba de plan-secvență și de un schelet narativ care-i (re)aduce la un loc pe cei trei: Șerban Pavlu, Dorian Boguță, Andi Vasluianu (plus un cameo feminin) într-o poveste cu tușe noir, vorbită parțial în rusă (mai vrem Dorian Boguță vorbind în rusă!) ce mi-a dat impresia că Andrei Crețulescu vrea să-și construiască un fel de „univers în univers” cinematografic. Și asta reiese din trimiterile la proiectul anterior, dar și la proiecte viitoare care au fost tease-uite deja pe Facebook. Atât. Restul, la cinema, zic!

LATER EDIT. Dragoș: Hai că am văzut și Kowalski. Prea căutat cool pentru gustul meu. Andrei Crețulescu e foarte dornic să (se) citeze (numărul din Re:Publik cu Taxi Driver pe copertă; replici ca „uită-te în ochii mei și spune-mi că glumesc”), până la punctul în care filmul său are aerul unei pastișe venite cam târziu. Poate puțină culoare locală nu ar fi stricat pentru că a) gangsterii noștri nu fac ce face personajul lui Pavlu și b) dacă vreau să văd Scorsese-Tarantino-Ritchie, mă uit la originale. Mișto tare piesa de pe genericul final și Dorian Boguță, într-o mostră bună de underacting.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here