
Spectatorul român este îndrăgostit de filmul american. Nu e o noutate pe piaţă, însă e o strategie de succes (sau de supravieţuire) pentru distribuitorii din România. Filmreporter.ro vă prezintă topul caselor de distribuţie din România şi preferinţele spectatorilor autohtoni în materie de film, pe baza Anuarului Statistic întocmit de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) .
Majoritatea peliculelor distribuite în premieră în ţara noastră, anul trecut, au fost americane (62%). Doar 9% din cele 211 au fost româneşti, şi 27% europene.
Când vine vorba de spectatori, producţiile hollywoodiene au un avans covârşitor: din cei peste 5,2 milioane de plătitori de bilete din 2009, 91% au preferat semnătura Hollywoodului. Doar 2,3% au vizionat filme autohtone, mai exact 121.591. O cotă nesemnificativă este deţinută şi de peliculele europene – 5,9 %. Doar 0,8% dintre plătitorii de bilete văd şi filme de pe alte continente, în speţă Asia, Africa sau America de Sud.
Cu aceste statistici în faţă, orientarea pe piaţă a unui distribuitor care ar vrea să supravieţuiască într-o ţară cu mai puţin de o sută de săli de cinema este limpede. Cu toate acestea, unii se încăpăţânează să aducă promoveze pelicule cu şanse minime la un circuit profitabil în cinematografe.
Intercomfilm deţine supremaţia
Cel mai mare distribuitor de pe piaţa românească este, în acest moment, Intercomfilm. Anul trecut, casa de distribuţie care aduce pe ecrane producţii marca Twenty Century Fox, Warner Bros. sau Columbia Pictures a pus 81 de filme în circulaţie. Titlurile de pe afişe au adus 1,59 de milioane de spectatori în săli, adică o cotă de piaţă de 30,2%. Anul trecut, Intercomfilm a distribuit câteva hituri – Harry Potter şi Prinţul Semipur, District 9, 2012 sau Îngeri şi Demoni -, iar vara aceasta alte câteva (Inception, Salt, Resident Evil).
Argintul îl ia casa de distribuţie Ro-Image 2000 (Hulk, Inamici publici, American Gangster etc.), cu o cotă de piaţă de 19,6% (calculată în funcţie de numărul spectatorilor aduşi la cinema) şi 65 de filme. Ro Image are contracte cu Paramount, Universal, Metro Goldwyn Mayer sau Dreamworks. Îi urmează Odeon Cineplex, cu doar 32 de titluri, dar o cotă de 16,7%.
Independenţa Film, deşi a adus 52 de filme în România, anul trecut, şi se află pe locul al treilea după numărul de pelicule din portofoliu, se regăseşte abia pe poziţia a şasea după numărul de spectatori (cotă de piaţă de 1,4%). Diferenţa este perfect explicabilă prin profilul casei de distribuţie, axată pe filme europene şi independente, ca De partea cealaltă, a lui Fatih Akin, Haotica Ana de Julio Medem sau Fratele meu e fiu unic, în regia lui Danielle Luchetti.
Procente sub 1% au Voodoo Films (a lui Cristian Mungiu, axată doar pe filme româneşti), Transilvania Film şi New Films International.
Topul distribuitorilor, după numărul de spectatori| Distribuitor | Nr. spectatori aduşi la cinema cu filmele distribuite | Cota de piaţă | Nr. filme distribuite |
|---|---|---|---|
| IntercomFilm | 1.594.094 | 30,2% | 81 |
| Ro Image 2000 | 1.036.758 | 19,6% | 65 |
| Odeon Cineplex | 882.561 | 16,7% | 32 |
| MediaPro Distribution | 846.911 | 16% | 46 |
| Prooptiki | 552.938 | 10,5 | 26 |
| Cinematografe în funcţiune în 2009 | 75 |
|---|---|
| Număr ecrane | 182 |
| Număr locuri în săli | 49.871 |
| Număr locuri per ecran | 274 |
| Total proiecţii | 185.428 |
| Total spectatori | 5.279.932 |
| Nr. spectatori pe vizionare | 28 |
| Încasări (lei) | 86.940.607 |
| Preţ mediu bilet | 16,47 lei |