-
CRONICĂ. Pororoca – Dispariția

Trebuie să admit că îmi scapă semnificația titlului filmului lui Constantin Popescu (Portretul luptătorului la tinerețe, Principii de viață), raportându-mă la ce am văzut. În fine, presupun că este un cârlig destul de eficient și o ocazie bună să mai deschidem câte o enciclopedie. Din fericire, filmul propriu-zis e mai direct și mai puțin pretențios…
-
Filmele lui 2017 – Topurile Filmreporter.ro (I)

-
CRONICĂ. Soldații. Poveste din Ferentari

Într-o secvență de efect din Soldații. Poveste din Ferentari, camera îl urmărește pe doctorandul în manele Adi (jucat de Adrian Schiop, autorul romanului cu același nume și co-scenarist), plimbându-se cu bicicleta prin inima Ferentarilor, printre blocuri mizerabile și sărăcie. Ce face ca momentul să fie remarcabil și frapant nu sunt naturalețea și exoticul, cât conștientizarea…
-
„The Square” – încadrări

Cu Palme d’Or-ul luat pentru The Square/Pătratul anul acesta, Ruben Östlund se alătură unui număr consistent de regizori care au câștigat trofeul festivalului cu filmul făcut abia după vârful lor de până acum. Li s-a întâmplat și lui Jacques Audiard, Nuri Bilge Ceylan, (Michael Moore se pune?) să vină la Cannes pe valul creat de…