Film Reporter

    • despre
Ilustrație cu o pasăre care zboară.
  • Campionii României adoptă „Poziţia copilului”

    Campionii României adoptă „Poziţia copilului”

    Casa de distribuţie Parada Film a demarat astăzi o campanie în care sportul şi filmul – cele două domenii care au adus cele mai multe premii României, în ultimii ani – se întâlnesc pentru prima dată. În luna februarie, Poziţia copilului, în regia lui Călin Peter Netzer, intră în cursa pentru Ursul de Aur, la…

    ianuarie 30, 2013
  • „Lincoln” – Spielberg, regizorul oficial al Istoriei Americane

    „Lincoln” – Spielberg, regizorul oficial al Istoriei Americane

    La un moment dat, Marele Abe (Daniel Day-Lewis) se află în dialog cu doi telegrafişti, cărora le ţine o prelegere despre una dintre noţiunile fundamentale ale matematicii lui Euclid (deşi unul dintre ei e inginer!): aceea că două elemente care sunt egale cu un al treilea, sunt egale între ele. Este cea mai profundă reflecţie…

    ianuarie 29, 2013
  • VIDEO. „Spuma zilelor”, ecranizarea după Boris Vian

    VIDEO. „Spuma zilelor”, ecranizarea după Boris Vian

    De la Michel Gondry vine unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului, Spuma zilelor/ L’Ecume des jours, inspirat de fascinanta poveste de dragoste scrisă de Boris Vian. Romain Duris şi Audrey Tautou (Amelie) fac pereche în această fantezie pe care ingeniosul regizor al lui Eternal Sunshine of the Spotless Mind a conceput-o folosindu-se mai…

    ianuarie 28, 2013
  • „Poziţia copilului” – premiera mondială pe 11 februarie. Juriul complet al Berlinalei

    „Poziţia copilului” – premiera mondială pe 11 februarie. Juriul complet al Berlinalei

    Organizatorii Festivalului de la Berlin (7 – 17 februarie) au făcut publică astăzi componenţa juriului competiţiei, în care figurează şi un film românesc, Poziţia copilului, de Călin Peter Netzer. Regizorul chinez Wong Kar-wai (In the Mood for Love) va prezida un juriu format din actorul american Tim Robbins (The Shawshank Redemption), cineasta daneză Susanne Bier…

    ianuarie 28, 2013
←Pagina anterioară
1 … 246 247 248 249 250 … 669
Pagina următoare→

Film Reporter

Propulsat cu mândrie de WordPress