-
Blockbuster-ul „The Hunger Games”, în cinematografe: de ce a meritat aşteptarea

Autor: Ioana Filipaş Mult-aşteptatul film The Hunger Games/ Jocurile Foamei, în regia lui Gary Ross, a ajuns, în sfârşit, în cinematografe! Îmi pare rău că afirmaţia aceasta, scrisă fiind, nu îmi trădează fidel entuziasmul. Spun asta pentru că, personal, am aşteptat să văd filmul de mai bine de doi ani, încă de pe vremea când…
-
Alienare şi exerciţii de stil la Bucureşti IFF 2012

De la Elephant al lui Gus van Sant şi cam tot ce a făcut Michael Haneke, via 432, o parte a cineaştilor cu ambiţii arthouse s-a molipsit de plăcerea un pic sadică de a gâdila şira spinării spectatorului cu fiori prin poveşti inspirate din cazuri reale, spuse extrem de obiectiv, cu minim de mijloace şi…
-
Filmele fraţilor Dardenne, la Festivalul Filmului Francofon. Program complet

Festivalul Filmului Francofon se deschide astăzi, 23 martie, la 18.30, la Cinema Elvira Popescu, cu regizorul canadian Eduardo Lucatero, care va prezenta publicului documentarul său despre tanatologie, Cei Vii. La deschidere va participa şi noul Ambasador al Franţei în România, Philippe Gustin. Timp de o săptămână, vor fi proiectate filme din peste zece ţări. Printre…
-
Se lansează Director’s Cut – curs de regie de film pentru amatori

Asociaţia Culturală Control N lansează, din 23 aprilie, Director’s Cut – curs de regie de film pentru amatori, susţinut de regizoarea Iulia Rugină. Atelierul se adresează tuturor celor pasionați de film, făra o pregătire prealabilă în domeniu, care vor să înțeleagă cum se vede un film din spatele camerei de filmare. În 8 ședințe interactive, cu…
