-
Valentin Hotea: „Peste ani, am exorcizat această poveste şi a apărut acest scenariu”

Autor: Mădălina Moraru Dintr-o întâmplare din adolescenţă, una trăită pe propria piele prin dubele Securităţii chiar de regizorul Valentin Hotea, a apărut Roxanne, inspirată şi de piesa cu acelaşi nume a celor de la The Police. Este debutul în lungmetraj de cinema al unui cineast care lucrează de ani buni în televiziune. Roxanne, care a…
-
După Locarno, „Roxanne” vine în premieră la Anonimul

La o zi după premiera mondială la Locarno, Festivalul de la Locarno (7 – 17 august), de pe 16 august, Roxanne, filmul de debut al regizorului Valentin Hotea, va fi proiectat în închiderea Festivalului Anonimul, din Delta Dunării. La proiecția de pe 16 august, în competiția Cineasti del presente, vor lua parte regizorul, producătoarea Ada Solomon…
-
Încep filmările la „Roxanne”, o poveste despre trădări în comunism

Pe 12 septembrie, regizorul Valentin Hotea va spune „Motor!” la Roxanne, un film inspirat de o poveste reală despre Europa Liberă, Securitate şi trădări. Un adolescent care îi dedică unei fete, la Europa Liberă, melodia Roxanne de la The Police, descoperă în dosarul de Securitate, 20 de ani mai târziu, că ar putea fi tatăl…
