Jurnal de cinefil la TIFF (1) – Sânge şi floricele

2
271

Autor: Filip Standavid

A-nceput competiţia, aşa că pătimim (şi) mai intens. E o certă bucurie să vezi cum se umple cinematograful Victoria, dar îţi trece după vreo cinci minute: fîşîie pungile de popcorn de-ţi vine să le faci guler ălora care-au intrat cu ele. La Sfîrşitul nopţii (Daisuke Miyazaki) am ţinut-o tot într-un foşnet. Un prieten care vine taman din Berlin, an de an, îmi spune că la festivalul nemţesc nu e voie cu floricele nici măcar la cinematografele care au aşa ceva la vînzare. Posibilă temă de meditaţie pentru organizatorii TIFF-ului (trăiţ’, dom’ Giurgiu!).

Despre filme, însă: e foarte devreme să m-apuc de pronosticuri, dar aş zice deja că amintitul Miyazaki trebuie să ia ceva. Japonezii fac multe lucruri foarte bine, însă la două se pricep de minune: tehnologie de vîrf şi imagine de film. Sfîrşitul nopţii e, din punctul ăsta de vedere, orgiastic: roşu peste roz, verde peste galben intens, ditamai covorul albastru cu fotolii de un roşu intens pe margini. Neo-noir (unui asasin plătit îi cade cu tronc o fată care-a scăpat) doldora de influenţe din greucenii genului, pe care le asimilează fără să le trădeze. Reuşeşte nu o dată să fie brutal, emoţionant şi absurd-amuzant pe parcursul aceleiaşi scene.

Face bună pereche cu The Killing (Jaf la hipodrom) al lui Kubrick, film – evident! – sub nivelul capodoperelor ulterioare, dar de văzut măcar pentru dialogurile brici, raymondchandlereşti, şi pentru nodul narativ care anticipează cu muuuuult înainte finalul lui Reservoir Dogs. Un heist movie în care ar fi de notat în primul rînd ochiul tînăr al viitorului maestru. Ştia prea bine, încă de-atunci (1956), cum să sugereze apropiata moarte a unui lunetist: într-un prim-plan strîns în care omul e înconjurat de ţintele dintr-un poligon de tragere.

Oslo, 31 august, al norvegianului Joachim Trier, rulează şi el în competiţie. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Din categoria vastă a poveştilor despre dependenţă. Cred că s-ar vrea detaşat şi că încearcă din răsputeri să înţeleagă, nu să acuze. Dar, din prea multă prudenţă, se refugiază în clişeu şi-n observaţie mult prea seacă. Vaaai, săracul băiat bogat, cît de plictisit e el de nu se poate refugia decît în heroină! Sau (mai ştii?) poate că ăsta era şpilul.

Astăzi, tot în competiţie, un danez (Teddy Bear) căruia îi ţin pumnii din principiu, şi – înainte – ultimul Mika Kaurismaki. Întregesc treimea nordului cu un suedezo-danezo-finlandez (Play) şi dacă o mai pica ceva între timp, să fie primit! Dar faceţi ceva cu floricelele ălea, serios!

 blog.tiff.ro

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here