Adam Wingard este un personaj atât de enervant încât, de fiecare dată când aud sau citesc despre el, ochii mi se dau peste cap incontrolabil până ajung ca victimele din Horror Express, acel film din 1972 cu Christopher Lee şi Peter Cushing care m-a băgat în sperieţi suprem atunci când l-am văzut, plod fiind, pe TVR1.
Divaghez. Wingard şi oeuvre-ul său îmi cauzează foarte mulţi nervi încă de când i-am văzut segmentul din ABCs of Death, Q is for Quack în care se chinuie (de dragul spargerii barierei celui de-al 4-lea perete) să omoare o raţă. Apoi, l-am văzut în şi cu VHS2 în segmentul în care el însuşi e victima fantomelor şi a ochiului bionic implantat de oareşce corporaţie. „Groaznic” e un cuvânt mult prea blând. Cred că cea mai apropiată expresie (fără injurii) ar fi: „M-am urcat pe toţi pereţii Universului.” Ulterior, am realizat că Wingard e cel care a creat story arc-ul ce strânge la un loc toate bucăţile din VHS-ul original, recte Tape 56. Asta ca să fie şi mai clar că nu suntem compatibili deloc.
Însă! You´re Next, făcut în 2011, dar lansat abia în 2013, venea cu niscaiva indicaţii bune din zona criticii de film – am citit destul de multe recenzii pozitive sau extrem de pozitive la adresa filmului – aşa că am considerat că merită să-i dau o şansă, chit că e un home invasion movie, gen de film cu care am o relaţie dificilă. Spun asta deoarece pentru fiecare Straw Dogs, Mother’s Day (remake-ul) Pacific Heights, À l’intérieur, Cherry Tree Lane sau Secuestrados există un remake la Straw Dogs, două Funny Games, un Panic Room, un Trespass (sinistru film marca Schumacher care a trecut extrem de neobservat, cu Nicolas Cage şi Nicole Kidman în rolurile principale).
You´re Next alunecă cu brio în ce-a de-a doua categorie, deoarece e în zona aceea arogantă de cinema indie american. În esenţă un comentariu (stângaci) despre, cum altfel, lăcomie şi familii disfuncţionale, e povestea unei mimoze (Erin, jucată de Sharni Vinson) amorezate de Crispian (A.J. Bowen, văzut şi în excelentul The Sacrament al lui Ti West) ce se duce să cunoască familia plină de tensiuni şi frustrări a individului.
Familia numeroasă e compusă din: unităţile matriarhal-patriarhale, o soră ce simte nevoia să-şi demonstreze curajul (plus iubitul ei jucat de Ti West!), fratele cel mare (+nevastă) ce suferă de superioritate, un frate (+gagică) şters şi cu issues de copilandru alternativ al anilor ´90 şi sus-numiţii Erin şi Crispian, el în competiţie directă cu fratele său mai mare. De cealaltă parte a uşilor şi ferestrelor se află menajeria de indivizi mascaţi în animale – Tigru, Vulpe şi Miel – ce îi masacrează pe toţi. A, şi un cameo al lui Calvin Reeder (cel care ne-a dat The Rambler şi Oregonian), care mi-a trecut neobservat.
În orice caz, p-ăştia i-am avut, cu ăştia am defilat. Problema e că, în momentul în care începe asaltul asupra lor, chiar am avut destule speranţe că filmul ar putea fi mai bun decât mă aşteptam – momentul iniţial în care familia e asaltată de o ploaie de săgeţi e destul de tensionat, entertaining şi dătător de speranţe, cu membrii familiei chinuindu-se să scape de atac, aruncându-se buluc pe ici pe colo.
Din păcate, după acest moment iniţial destul de bun, filmul o ia razna în sensul că ritmul se rupe complet pe alocuri, e împiedicat şi stâlcit, totul devine infernal de plictisitor şi, başca, avem şi un deus ex machina incredibil de tras de păr: Erin se transformă din mimoză în amazoană deoarece, norocul nostru, când era mică a trăit într-o rezervaţie din Australia în care a învăţat tehnici de supravieţuire. Şi colac peste ditamai pupăzoiul, twist-ul final e – şi voi evita să-l dau de gol – atât de cretin şi de tras de păr încât am urlat vreo 10 minute la ecran.
Iată, deci, cum acest You´re Next mi-a demonstrat, încă o dată, că nu-mi doresc deloc să mai am de-a face cu cineastul Adam Wingard şi mi-a confirmat (a câta oară?) că e destul de greu să-ţi iasă un home invasion solid, valid, coerent, tensionat şi distractiv.
