CORESPONDENȚĂ DE LA KARLOVY VARY. Dintre invitații speciali ai festivalului, Fanny Ardant e cea care m-a binedispus duminică. E prezentă în festival ca regizoare: Cadences Obstinées e cel de-al doilea film pe care îl regizează după Cendres et sang/ Cenușă și sânge (2009), filmat în România. Cu Asia Argento în rolul principal, al unei violonceliste care renunță la cariera ei ascendentă pentru iubirea unui bărbat, și cu Tudor Aaron Istodor într-un rol destul de consistent (actorul a jucat și în primul ei film).
„De la Truffaut am învățat că în viață e bine să faci ceea ce faci cu pasiune, să te dedici meseriei întru totul. Și dacă eram brutăriță, tot așa făceam. Filmul meu e povestea unui sfârșit de amor. În viață, iubirea e mereu prezentă. Atunci când o trăim ea e iubire, când o căutăm, o așteptăm, tot iubire e, însă și atunci când e pe sfârșite – iubirea tot iubire e. Această ultimă etapă a ei am vrut să o redau. E o poveste dificilă”, a detaliat actrița franceză.
„Am lucrat foarte bine cu Asia Argento. Da, și ea e și regizoare. Ne-am înțeles bine. Însă am învățat de la un regizor, demult, că e bine să nu discuți prea multe cu regizorul. Dacă regizorul e inteligent, va ști ce are de făcut și nu e cazul să discuți cu el/ea; dacă e tâmpit, să discuți cu el nu face decât să încurce lucrurile. La fel cred că e și cu actorii. Dacă sunt inteligenți, cu har, înțeleg, te urmăresc, prind ideea, o transpun, o transformă. Dacă nu…nu”, susține Ardant.
„În tinerețe,am studiat științe politice și atunci am învățat ce important e să asculți oamenii, să le vorbești, să te angajezi cu ei, să încerci să-i convingi. Din toate astea toți creștem, toți avem de câștigat.Mai e un lucru pe care l-am remarcat la Truffaut și care m-a marcat mult: nu trata un actor în rol secundar ca fiind mai puțin important. Având o parte mică în proiect, acesta poate fi mai intimidat de ce are de făcut; dă-i încredere, acordă-i spațiu și va da tot ce are mai bun. Am ținut minte asta. Nu are rost să ierarhizezi”, a mai adăugat actrița regizoare.
Jazz și iubire
Din competiție, am văzut până acum două filme: Low Down, în regia lui Jeff Preiss (cel ce a făcut Let’s Get Lost, remarcabilul film despre Chet Baker). Filmul are la bază cartea scrisă de Amy-Jo Albany, fiica lui Joe Albany, renumitul pianist de jazz, la fel de renumit și pentru abuzul de diverse substanțe. Cartea, ca și filmul, e cronica relației fiicei cu tatăl pe care îl adoră, dar care o și distruge încetul cu încetul. Filmat la Hollywood, Low Down are scene întregi fără sunet și fără dialog, captivante. Alături de John Hawkes (Joe) și Elle Fanning (cuceritoare în rolul fiicei) joacă și Glenn Close, bunica lui Joe.
Celălalt film din competiție este Je suis à toi/ All Yours, al lui David Lambert, care explorează tema iluziei iubirii și ceea ce facem pentru ea. În cazul de față, între un tânăr argentinian, Lucas (Nahuel Perez Biscayart), și brutarul Henri (Jean-Michel Balthazar)dintr-un sat belgian. Cel dintâi vine în Belgia după o întâlnire virtuală în urma căreia brutarul se cam îndrăgostește de el. La brutărie o cunoaște pe Audrey (Monia Chokri) și aflăm încet cât de departe merge ca s-o cucerească.
Poate merită menționat de la început că scenele de sex din filmul ăsta par cât se poate de veridice (fără amatori și dubluri), poate așa și-ar putea găsi mai mulți fani decât Nymphomaniac-ul lui Von Trier. Scenele cu adevărat hardcore sunt însă cele „gay”. Lambert însuși e agasat de ștampila asta: cinema gay. După el, așa ceva nu există. Filmele lui sunt despre dragoste sau mai degrabă despre iluzia ei. Și sexul e sex. Și nu sexul e cel care face filmul appealing, ci perseverența cu care încearcă să surprindă vulnerabilitatea umană, frica cu care ne tot ascundem de ea, însă și obstinația cu care până la urmă unii reușesc să-i vină de hac (fricii).
Plus că filmul reușește să capteze o realitate absurdă, ușor comică, nu rareori întâlnită în anumite colțuri de Europă – Belgia cu ale ei cutume de sat, cu ale ei celebrări anuale și iarmaroace. Iar brutarul obez ascultând operă și dansând pe ea în timp ce frământă aluatul e un mic episod memorabil.
Citește și: Karlovy Vary (1). Binecuvântarea clasei muncitoare
