La World War Z te duci cu trei lucruri în portbagaj:
1. E cel mai scump film cu zombi din istorie. Un dezastru de 190 de milioane de dolari gata să se întâmple, care a trecut prin mâinile multor scenarişti şi a refilmat întreg actul trei ca să repare ce se mai putea.
2. E o adaptare mai mult nominală a romanului scris de Max Brooks. Cei care îl vor fi citit vor şti că volumul e format dintr-o serie de mărturii legate de pandemia care transformă morţii în morţi-vii, înregistrate de un reporter anonim care călătoreşte prin toată lumea. Fără un fir narativ clar conturat şi fără un protagonist propriu-zis, dar plin de inventivitate. Într-un cuvânt, neecranizabil.
3. Nu are cum să fie o capodoperă, dintr-un motiv foarte simplu. Regula spune că un film cu zombi are nevoie de maţe pentru a atinge perfecţiunea, iar World War Z al lui Marc Forster nu are obligatoria eviscerare. E un cuminte PG-13.
De la World War Z ieşi cu următoarele lucruri în minte:
1. E nesperat de reuşit şi de neinsultător cu inteligenţa ta. Toţi banii sunt aruncaţi pe ecran (obligatoriul atac iniţial, invazia Ierusalimului, mai spectaculoasă decât orice cruciadă, prăbuşirea avionului) dar, surpriză!, e şi intim atunci când vrea să fie – cele mai reuşite scene îi au ca singuri protagonişti umani pe Gerry (Pitt) şi pe familia lui.
2. Brad Pitt e un tip ambiţios şi sigur pe el.
3. Ecranizarea pierde, din păcate, mare parte din (sub)/(con)textul geo-politic al cărţii.
4. Zombii, chiar şi aşa rapizi şi cu conştiinţă de turmă (în stil Left 4 Dead), sunt la modă. The Walking Dead e unul dintre cele mai vizionate seriale americane, iar Hollywood-ul încearcă din greu să îi emuleze succesul – vezi şi comedia romantică Warm Bodies.
5. Cu ceva disciplină sănătoasă impusă de regim, ai scăpat de epidemie. E de ajuns să fii cetăţean nord-coreean şi guvernul să îţi ordone să îţi scoţi dinţii.
Filmul rulează din 21 iunie în cinematografele din România.
