Dacă Michael Haneke, Quentin Dupieux şi Yorgos Lanthimos şi-ar pune toţi mintea la contribuţie şi ar pune de-un film împreună, ar ieşi probabil ceva apropiat de Borgman, inclasabilul film al regizorului olandez Alex van Warmerdam, aflat în competiţie pentru Palme d’Or anul trecut, la Cannes, și proiectat la Festivalul Internațional de Film București (BIFF), zilele astea.
Un vagabond (Jan Bijvoet) izgonit din locuinţa-i subterană bate la uşa unei familii înstărite, cerând să facă un duş. Lovindu-se atât de refuzul cât şi de pumnii capului familiei (Jeroen Perceval), găseşte mai multă bunăvoinţă la soţia lui (Hadewych Minis), care-i oblojeşte rănile. În scurt timp, Borgman e rugat/tentat să îşi „oficializeze” şederea, iar casa se umple dintr-odată de străini.
Numai că Borgman nu e doar o deconstrucție satirică a imaginii familiei moderne, cu elementele specifice din rețetarul unui home invasion clasic, ci WTF total. Încercând să nu stric prea multe dintre surprizele unui scenariu care te poartă pe căi bănuite, inclusiv (la propriu) prin bălării, protagonistul are nişte complici cu o agendă la fel de greu de descifrat, copiii familiei nu-s nici ei în toată regula, iar dădaca e foarte sexy cu rochiţa roşie cu buline albe şi foarfecele în mână. Cadavrele se-adună (scăpând doar cei ce pot fi reprogramați ca niște drone), otrava curge în valuri, şi grădinăritul capătă noi valenţe.
Parte din convențiile „locului comun” al străinului-primejdios-care-îți-intră-în-casă, unul dintre obiceiurile nocturne mai sinistre ale protagonistului îl demaschează ca fiind întruparea și, totodată, oglinda deformată în care se reflectă fricile și coșmarurile familiei pe care ajunge, în lipsa unui termen mai bun, să o posede.
Spre deosebire de alte thrillerele de gen – incusiv cele de clasă A, cum e Cape Fear -, aici absurdul nu joacă însă doar un rol secundar (indestructibilitatea agresorului, transa celor agresați, etc.), ci indundă fiecare cadru – acesta e filmul în care telefonul mobil are mereu baterie și semnal, chiar și sub pământ, iar puterea de convingere a protagonistului e dusă la extrem: imigrantul (negru) e trimis la plimbare, în timp ce caucazianul scrobit e angajat ca grădinar, cazat în camera de oaspeți și lăsat să bage excavatorul în lacul artificial din fața casei, iar aghiotanții lui primesc misiunea să ducă cei trei copii la școală.
Warmerdam îți sabotează metodic, la fiecare pas, așteptările, că doar de-aia ai venit să îi vezi filmul – inclusiv în felul în care își pregătește cadrul, care e adesea larg atunci când ar fi fost mai facil prim-planul, dacă regizorul ar fi mizat pe asta pentru a crea tensiune. Dar n-are nevoie de asta, pentru că voyeurul Borgman își anunță oricum singur prezența, cu un simplu „Sunt aici”. E mereu acolo, intim legat de cei ce l-au creat, și e al naibii de distractiv să vezi ce surprize le pregătește.
Să nu ziceți că nu v-am avertizat. Din 11 aprilie, aveți datoria să mergeți la Borgman.
***
Filmul rulează în cinematografe începând de vineri, 11 aprilie, distribuit de Independența Film.
